Facultatea din România unde absolvenții se BAT cu zecile pe un loc. Salariile la absolvire sunt ASTRONOMICE. ”Cerul este limita” · Foto: Business Magazin
Peste 1.500 de absolvenți de liceu s-au înscris pentru examenul de admitere la specializarea „Calculatoare și Tehnologia Informației“ din cadrul Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București, care are anul acesta 75 de locuri subvenționate de la buget, rezultând o concurență de 20,1 candidați pe loc. Această specializare a fost înființată în urmă cu circa 10 ani, iar candidații trebuie să dea un examen de admitere scris cu exerciții de matematică, informatică și fizică. Ultima medie de admitere la această specializare a fost de 7,64 în 2018.
„Numărul de candidați nu diferă foarte mult de cel de anul trecut, însă până anul trecut concurența în rândul specializărilor facultății noastre a tot crescut. Atracția pentru salariile mari din domeniul IT este unul dintre principalele motive care au condus la creșterea interesului tinerilor pentru o astfel de carieră“, a explicat Radu Gramatovici, decanul Facultății de Matematică – Informatică din cadrul Universității din București.
Printre absolvenții acestei facultăți se află Daniel Dines, cofondatorul companiei IT UiPath evaluată la 1 miliard de euro, și Florin Talpeș, cofondator al Bitdefender, cel mai mare producător local de software.
Cititi mai multe pe wwwzf.ro