Home Actualitate Facebook anunță lansarea unei noi monede...
Actualitate

Facebook anunță lansarea unei noi monede virtuale. Ce nume va purta și când va fi pusă în circulație

Facebook a dezvăluit, marți, planurile de a lansa o monedă virtuală numită Libra, cel mai recent pas în efortul său de a se extinde dincolo de rețelele sociale și de a avea acces la comerțul electronic și la plățile globale, potrivit Reuters.

Facebook anunță lansarea unei noi monede virtuale. Ce nume va purta și când va fi pusă în circulație
Facebook anunță lansarea unei noi monede virtuale. Ce nume va purta și când va fi pusă în circulație · Foto: Business Magazin

Facebook a înființat împreună cu 28 de parteneri o companie de tehnologie financiară în Geneva, numită Asociația Libra, care va guverna noua sa monedă digitală, care va fi lansată în prima jumătate a anului 2020, potrivit Reuters.

Compania a creat, de asemenea, o filială numită Calibra, care va oferi portofele digitale pentru a salva, trimite și a cheltui monedele Libra.

“Calibra” va fi conectată la platformele de mesagerie Facebook Messenger și WhatsApp, care deja au peste un miliard de utilizatori.

Prin acest demers, Facebook speră nu doar că va furniza tranzacții între consumatorii stabiliți și întreprinderile din întreaga lume, ci că va oferi clienților care nu au accesat servicii bancare până acum posibilitatea de a beneficia de servicii financiare pentru prima dată.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună