Fabrici zombi și orașe fără viață: cum arată zeci de regiuni din China

China este un centru de putere de neegalat în economia mondială. Pentru ultimele trei decenii, creșterea sa a depășit- o pe cea a tuturor celorlalte națiuni. Industrii întregi care au necesitat zeci de ani să se maturizeze în Occident, aici au apărut în doar câțiva ani. O mare parte din această activitate are loc în zone industriale desemnate, unde orașe au fost construite de la zero pentru a permite lucrătorilor din mediul rural să fie o parte a boom-ului. Între 1984 și 2010, numărul construcții din China a crescut de aproape cinci ori – de la 3,413 mile pătrate (8.842 km patrati) la 16,126 mile pătrate (41.768 km patrati). Pentru a construi aceste noi zone urbane, China a folosit mai mult beton în trei ani, între 2011 și 2013, decât a folosit SUA în secolul al XX-lea.

Cu toate acestea, chiar și în a doua cea mai mare economie din lume, rata de dezvoltare a depășit cererea. Confruntându-se cu scăderea prețurilor și creșterea prețului de vânzare – parțial din cauza supraproducției – Guvernul chinez a trebuit să intervină pentru a reduce avântul unor industrii, iar cest lucru a însemnat concedieri în masă. În zona Hebei, o provincie din nord, care înconjoară Beijing, impactul a fost foarte dificil. Aceasta a fost cândva o regiune înfloritoare, mult timp considerată centura de oțel a țării. Multe dintre fabricile sale de stat au fost închise, însă acum zona este goală; pe de altă parte, morile de oțel cu capital privat se luptă pentru a supraviețui. Aceeași soartă s-a abătut asupra altor sectoare, creând așa-numitele „fabrici zombie” din întreaga țară.

În China, trecerea de la industrii cum ar fi producția de oțel la electronică, telecomunicații și biotehnologie a avut loc  foarte repede. Europa și Statele Unite ale Americii a suferit o schimbare similară de-a lungul mai multor decenii, timp în care industriile s-au extins și au ajuns la maturizare. Revoluția „high-tech” a Chinei a durat doar câțiva ani. Pe de altă parte, încercările Guvernului de a restructura economia a dus la aceste schimbări, iar sectoare precum mineritul, producția de oțel și de fabricare a cimentului au suportat greul pierderilor de locuri de muncă.

În orașele Changzhi și Luliang, aproape de râul Galben, în provincia de nord Shanxi, fabricile de ciment, care nu au reușit să supraviețuiască acestor schimbări sunt acum goale. Altele, mutilate de datorii și de vânzări scăzute, se străduiesc doar să plătească cu împrumuturile uriașe luate pentru construcții atunci când vremurile erau bune. Unitațile de producție care angajau mai mult de 1.000 de muncitori cândva,  funcționează acum cu un personal schelet de mai puțin de 100 de persoane.  Acest peisaj industrial și-a lăsat amprenta asupra orașelor construite pentru muncitorii migranți, iar aceste zone urbane mari au devenit, așa –zisele „orașe fantomă”, care au fost lăsate neocupate atunci când muncitorii din mediul rural nu au mai apărut. De asemenea, mulți dezvoltatori au intrat în faliment, lăsând incompletă dezvoltarea acestor locuințe.

Un studiu realizat de chinezi a identificat 50 de regiuni uriașe din întreaga țară în care locuințele rezidențiale nou- construite sunt, în mare parte, nelocuite. Un exemplu ar fi Kangbashi, un cartier nou în orașul Ordos, construit în 2006 pentru a sprijini industria cărbunelui ce urma să înflorească în zonă. Kangbashi ar putea găzdui 300.000 de persoane, dar numai 10% dintre reședințe sale sunt ocupate. Altele ar fi Suzhou City dinChangshu, Erdos City din Dongsheng District și Tongliao City din Horqin District – blocuri întregi de apartamente, centre comerciale, parcuri și piațete sunt goale, așteptând locuitorii să sosească.