Exercițiu al Forțelor Speciale la Capu Midia. Printre participanți, un militar rănit în Afganistan
Militari din cadrul Forțelor Speciale au desfășurat, marți, în Poligonul Capu Midia, un exercițiu privind neutralizarea unui obiectiv controlat de inamic, printre participanți fiind și un militar rănit în Afganistan în urmă cu nouă ani, care a rămas fără un picior în urma accidentului.
Scenariul exercițiului din Poligonul Capu Midia a constat în executarea unui raid asupra unui punct de comandă foarte important al adversarului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pentru îndeplinirea acestei misiuni, un detașament de operații speciale s-a apropiat de obiectiv prin rapel din elicopter. Al doilea detașament a fost responsabil cu siguranța și sprijinul cu foc și a executat apropierea de obiectiv, ascuns, înainte de executarea atacului prin procedeul de parașutare de la mare înălțime, cu cădere liberă și deschidere la joasă înălțime. Cea de-a treia echipă a executat apropierea de obiectiv prin imersiune, cu o noapte înainte, executând și misiunea de recunoaștere specială. Pe timpul acțiunii la obiectiv această echipă s-a alăturat detașamentului de atac și captură.
Înainte de inițierea atacatului, o echipă de lunetiști a deschis focul asupra celor care păzesc obiectivul. O echipă de geniu-distrugeri a detonat încărcăturile explozive amplasate în perimetrul exterior al obiectivului.
Avioane ale Forțelor Armate ale Statelor Unite de tipul A-10 au asigurat sprijin aerian, iar două elicoptere de transport de tipul SA-70 și un avion de tipul CN-235 aparținând Forțelor Armate ale Turciei au transportat militarii spre obiectiv.
Exercițiul din Poligonul Capu Midia a fost executat de luptători din detașamentele de operații speciale ale Brigăzii 6 Operații Speciale “Mihai Viteazul”, componentă terestră a Forțelor pentru Operații Speciale din Armata României și din Secția Scafandri pentru Operații Speciale, componentă navală a Forțelor pentru Operații Speciale. Împreună cu aceștia, au acționat militari din forțe speciale din Statele Unite ale Americii și Turcia.
La acest exercițiu a participat și Laurențiu Șerban, militar rănit în Afganistan în 2006, când și-a pierdut un picior în urma exploziei unei mine. El a coborât din elicopter în cadrul unei echipe care a atacat un obiectiv.
“Efectiv am fost parte a echipei de asalt care a atacat un obiectiv al unor forțe insurgente și s-a capturat și o țintă importantă, un lider care poate influența mersul războiului”, a declarat Laurențiu Șerban la finalul exercițiului.
El a spus că accidentul pe care l-a suferit nu l-a împiedicat să participe la acest exercițiu.
“Nu au fost emoții, nu e prima oară când fac acest lucru, e prima oară când fac acest antrenament în această ipostază publică și în același timp cu amputația pe care am suferit-o în teatrul de operații din Afganistan. După cum observați, nu este un impediment să mergem mai departe eu și toți cei care sunt în situația mea. Aveam multe planuri la acel moment, planuri din punct de vedere al carierei, dar nu s-au terminat după cum vedeți, continuă, a explicat Laurențiu Șerban.
El a amintit și cum s-a întâmplat incidentul în urma căruia și-a pierdut piciorul.
“În anul 2006, prima rotație din Afganistan fiind efectiv ultima misiune din acea rotație pe timpul unei patrule de noapte am fost atacați cu dispozitive explovize. Am călcat pe o mină antipersonal în momentul în care încercam să acord primul ajutor colegilor din vehiculul care explodase”, a mai spus Laurențiu Șerban.
Șeful Componentei de Operații Speciale din Armata României, colonelul Marius Crăciun, a declarat că acțiunile militarilor din Forțele Speciale, inclusiv de genul celei prezentate astăzi, se desfășoară pe timp de noapte.
“Tot ce ați văzut astăzi pe timp de zi sunt acțiuni pe timp de noapte, acțiuni directe, acțiuni de sprijin militar în străinătate, acțiuni de cercetare specială, sunt mai greu de scos în evidență pentru că altfel nu ar mai fi un exercițiu al Forțelor Speciale. De aceea am organizat și această demonstrație, ca să vedeți capabilitățile pe care le avem”, a menționat colonelul Marius Crăciun.
Șeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă, prezent la Poligonul Capu Midia, a declarat că Exercițiul Rousofex 15 a fost minuțios pregătit și au luat parte peste 1.500 de militari din opt țări.
“Este un exercițiu al Forțelor Speciale, la care au participat atât țări membre NATO, cât și țări partenere, un exercițiu deosebit de intens pregătit cu mult timp în urmă. Scenariul exercițiului a fost realizat în anul 2013, el s-a executat în prima etapă anul trecut când s-a pregătit, condus și finalizat faza de instruire prin simulare, iar anul acesta a fost planificată, condusă și executată partea practică a exercițiului. Pentru prima dată avem un număr foarte mare de participanți, 1.597 de militari, el s-a desfășurat în 17 locații. A fost un exercițiu prin care s-au putut verifica elementele de comandă și control pentru astfel de operații, de asemenea, au fost stabilite obiective de verificare a procedurilor de coordonare a tuturor misiunilor Forțelor Speciale”, a declarat Șeful Statului Major General.
Exercițiul multinațional Rousofex 15 se desfășoară, în perioada 16 – 26 iunie, în garnizoanele Bacău, Brăila, Buzău și Constanța, poligoanele de la Babadag și Capu Midia, aerodromurile din Bacău, Boboc, Ianca și Mihail Kogălniceanu.
Rousofex 15 este un exercițiu cu trupe în teren al Forțelor pentru operații speciale (FOS), la care participă peste 1.500 de militari, cu peste 100 de mijloace de luptă, din Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Polonia, România, Statele Unite ale Americii și Turcia, în cooperare cu structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și ale companiei OMV Petrom.
Scopul exercițiului este de a antrena structurile de comandă-control din Forțele de Operații Speciale pentru planificarea, organizarea, conducerea și executarea unei operații speciale independente de nivel operativ-strategic, de tip operație bazată pe informații, în contextul unei crize politico-militare regionale, pe un scenariu fictiv specific intervenției la criză, cu misiuni de asistență militară, acțiuni directe și contra-teroriste, în sprijinul unei țări vecine și aliate.