Exerciții militare de amploare: Avioane de vânătoare japoneze și bombardiere americane, deasupra Mării Chinei de Est
Avioane japoneze de tip F-15 au condus sâmbătă exerciții aeriene alături de bombardiere americane B1-B deasupra Mării Chinei de Est, conform Forțelor Aeriene de Auto-Apărare din Japonia, informează site-ul agenției Reuters.
Coreea de Nord a anunțat, duminică, faptul că a testat cu succes o bombă cu hidrogen și că aceasta poate fi instalată pe o rachetă balistică intercontinentală, reprezentând cel mai mare test nuclear efectuat vreodată de către regimul Kim Jong-Un.
Propaganda nord-coreeană a transmis că testul nuclear a fost un “cadou” pentru fondatorul statului și pentru Kim Jong-Il, tatăl actualului lider Kim Jong-Un, considerându-l drept “un eveniment național de bun augur care a dat mult curaj și multă forță armatei și poporului nord-coreean”.
Forțele aeriene chineze au efectuat de asemenea, joi, exerciții în premieră privind apărarea împotriva unui “atac surpriză” pe mare, în apropierea Peninsulei Coreene.