Home Actualitate Executorul judecătoresc care a mers la M...
Actualitate

Executorul judecătoresc care a mers la Ministerul Sănătății să pună sechestru pe bunuri, reținut pentru evaziune

Executorul judecătoresc care a mers la Ministerul Sănătății pentru a pune poprire pe bunuri a fost reținut de procurorii bucureșteni pentru evaziune fiscală și abuz în serviciu, fiind suspectat că, în schimbul unor comisioane suplimentare, ar fi deturnat fonduri în favoarea unei firme în insolvență.

Potrivit Parchetului instanței supreme, executorul judecătoresc Iulian Ilie Coșoreanu a fost reținut pentru evaziune fiscală și abuz în serviciu, iar vineri va fi dus în instanță cu propunerea de arestare preventivă.

În același dosar, procurorii au dispus controlul judiciar în cazul altor trei persoane – Goman Fluture, Goman Cristinel și Lucreția Mihai, administratori ai S.C. E.C. S.R.L.

Conform sursei citate, societatea civilă profesională de executori judecătorești la care lucrează executorul Iulian Coșoreanu a convenit cu reprezentanții creditoarei S.C. E.C. S.R.L., societate în insolvență, ca, în schimbul unor comisioane suplimentare, sumele de bani obținute în urma punerii în executare silită a unui titlu executoriu emis de Tribunalul București într-un dosar de executare silită să fie virate în conturile altei societăți decât creditoarea. Procuorii spun că scopul era de a nu fi înregistrată în evidențele contabile ale societății aflate în insolvență suma de 1.990.798 de lei, pentru care ar fi urmat să fie plătite taxe și contribuții la bugetul de stat în valoare de 696.780 de lei.

Totodată, anchetatorii au mai stabilit că Iulian Coșoreanu, în calitate de executor judecătoresc, a eliberat în numerar suma de 551.041 lei către administratorul de fapt al S.C. E.C. S.R.L., cu toate că la momentul respectiv firma se afla în insolvență, iar administratorului statutar i se ridicase, de către judecătorul sindic, dreptul de administrare.

Executorul judecătoresc Iulian Coșoreanu a mers marți la Ministerul Sănătății, care a fost somat să plătească peste patru milioane de euro, suma stabilită ca daune în dosarul privind incendiul de la Maternitatea Giulești, din 2010, în urma căruia șase bebeluși au murit și alți cinci au fost răniți.

Victor Ponta a anunțat, miercuri, că la următoarea rectificare bugetară, Guvernul va aloca Ministerului Sănătății, banii necesari despăgubirii pentru incendiul de la Maternitatea Giulești, așa cum s-a decis în instanță, fiind vorba despre patru milioane euro.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună