EXCLUSIV: Impozitul local pe apartament va fi majorat cu o sumă modică, taxa pe case mari va scădea
Impozitul va crește de anul viitor cu o sumă modică pentru toate apartamentele din blocuri cu peste trei etaje și opt apartamente și cu câteva zeci de lei pentru locuințele din clădiri vechi de peste 30-50 ani și va fi redus pentru locuințele spațioase, mai mari de 150 metri pătrați.
Modificările rezultă din ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal, redactat după retragerea de pe site-ul Ministerului Finanțelor și obținută de MEDIAFAX, document care elimină actualele condiții pentru reducerea/majorarea valorii impozabile a clădirii, în funcție de care este calculat impozitul anual pe locuință.
Noul proiect al Codului Fiscal menține prevederea că, pentru clădirile rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri este calculat prin aplicarea unei cote de 0,1% asupra valorii impozabile a clădirii și că valoarea impozabilă este determinată prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate, exprimată în metri pătrați, cu o anumită sumă fixă și un coeficient de corecție stabilit în funcție de rangul localității și zona în care este amplasată clădirea, dar nu mai preia și regula că, pentru un apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, coeficientul de corecție este redus cu 0,10 puncte.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro