Evaziunea fiscală care nu este evaziune. Cum plimbă marile multinaționale banii prin paradisuri fiscale

Ampania împotriva evaziunii fiscale purtată de mai multe guverne, în frunte cu Washingtonul și Berlinul, a condus la erodarea binecunoscutului secret bancar elvețian, iar mii de persoane care și-au dosit averea în paradisuri fiscale au intrat în vizorul autorităților sau au ieșit voluntar la rampă în schimbul clemenței, plătind o amendă modică și taxele “din urmă” pentru a scăpa de consecințele mai grave ale unor investigații prelungite.

După ce problema celor cu bani în conturi străine a fost într-o oarecare măsură rezolvată, în centrul atenției au ajuns marile companii multinaționale, care reușesc prin diverse artificii să-și reducă semnificativ taxele plătite pe profiturile obținute în afara țării de baștină.Corporații precum Pepsi, Starbucks sau Intel au vânzări în întreaga lume și țin la imagine, încercând să se prezinte drept atente la mediul înconjurător, cu o atitudine progresivă și responsabile din punct de vedere social.

Însă atunci când vine vorba să cedeze guvernelor partea cuvenită din profiturile pe care le generează, icoanele capitalismului mondial acționează în mod extrem de antisocial, notează Der Spiegel într-o analiză recentă. Spre deosebire de evaziunea fiscală, evitarea taxelor prin măsuri care respectă reglementările este legală.

Apple, spre exemplu, a plătit în 2010 taxe de numai 130 milioane de dolari aferente profiturilor obținute în afara Statelor Unite, în valoare de 13 miliarde de dolari. Microsoft stă ceva mai bine, cu taxe de 1,7 miliarde de dolari pe profituri internaționale de 15 miliarde dolari, în timp ce Cisco a cedat numai 400 milioane de dolari din cele 8 miliarde de dolari câștigate în urmă cu doi ani în afara SUA, potrivit datelor agregate de specialiști independenți în domeniul fiscal.

Operațiunile utilizate de companii pentru a-și optimiza rata de taxare au denumiri dintre cele mai variate, precum “Double Irish” sau “Dutch Sandwich”, însă principiul este întotdeauna același. Într-o rețea complexă, greu de descurcat, formată din numeroase companii-mamă și subsidiare, sucursale străine și holdinguri, veniturile, profitul și costurile sunt transferate înainte și înapoi astfel încât corporațiile par întotdeauna sărace în jurisdicții unde ratele de taxare sunt mai ridicate, iar profiturile apar în țări cu taxe reduse.

Acum câțiva ani, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) estima că 60% din comerțul internațional are loc în interiorul companiilor multinaționale. Corporația face afaceri cu ea însăși, respectând cu sfințenie litera legii, dar profitând în același timp de diferitele regimuri fiscale unde face afaceri pentru a-și reduce la minimum “povara fiscală”.

Consecințele sunt dezastruoase pentru guvernele afectate, a căror putere financiară este compromisă de artificiile de contabilitate ale companiilor. Bugetele naționale resimt presiunea, care se transferă asupra firmelor și cetățenilor care nu au posibilitatea de a ocoli taxele.Problema este însă extrem de complicată. Impune înțelegerea interacțiunilor dintre variatele regimuri fiscale de pe glob, urmărirea neobosită a fiecărui cent care alunecă de la o subsidiară la alta în interiorul corporațiilor și identificarea punctelor sensibile unde se poate interveni pentru închiderea unei “bucle” din lege. Practicile de acest tip au intrat în vizorul guvernelor, care caută modalități de a se opune.

În Statele Unite, o subcomisie din Senat investighează de câțiva ani aceste practici, încercând să îndrepte atenția membrilor Congresului și a opiniei publice asupra celor mai frapante cazuri, implicând cele mai cunoscute companii, în încercarea de a genera awareness și de a aduna cât mai multă susținere în spatele inițiativelor de combatere a acestor metode neplăcute de a face business. Subcomisia, condusă de senatorul Carl Levin, membru al Partidului Democrat, a prezentat în luna septembrie un document care denunță răspândirea largă a practicilor de evitare a taxelor în rândul multinaționalelor americane