Europa, vulnerabilă în fața impactului coronavirusului. Germania, tot mai aproape de recesiune
Stagnarea economiei Germaniei amenință întreaga Europă, continentul fiind vulnerabil în fața unui șoc din partea Chinei, pe fondul epidemiei de coronavirus. Experții prevăd o recesiune. Temerile de recesiune urmăresc din nou Europa, după ce economia Germaniei a stagnat la finele…
Stagnarea economiei Germaniei amenință întreaga Europă, continentul fiind vulnerabil în fața unui șoc din partea Chinei, pe fondul epidemiei de coronavirus. Experții prevăd o recesiune.
Temerile de recesiune urmăresc din nou Europa, după ce economia Germaniei a stagnat la finele anului trecut, iar epidemia de coronavirus amenință, acum, exporturile în China, transmite CNN.
Economia germană nu a înregistrat creșteri în ultimele trei luni din 2019, fapt care a poziționat țara pentru un an 2020 extrem de dificil, tocmai atunci când ar fi trebuit să își revină din punct de vedere economic.
Slăbirea economiei statului german s-a resimțit în zona euro, care a crescut în ultimul trimestru cu 0,1%, cel mai redus ritm de creștere din ultimii șapte ani.
Germania, a patra mare economie a lumii si de cea mai mare din Europa, era deja într-o situație dificilă, înregistrând o creștere de doar 0,6% pentru întregul an 2019, pe fondul unei slăbiri a vânzărilor de mașini resimțită la nivel global, din cauza războiului comercial dintre SUA și China, dar și din cauza incertitudinilor privind Brexitul.
Economiștii prognozau că economia germană, care a rămas în stagnare din cauza sectorului producției, va începe să își revină începând cu 2020.
China este a treia cea mai mare destinație pentru exporturile de mărfuri germane și se așteaptă ca o scădere a cererii să aibă impact în continuare. În 2018, Germania a exportat bunuri în valoare de aproape 94 miliarde euro (101,6 miliarde dolari) în China, de peste patru ori mai mult decât Franța.
Producătorii auto germani, care fac afaceri importante în China, au vândut cu mai puțin de 2 milioane de mașini în China, luna trecută, o scădere de 18% față de anul precedent.