Europa se va izbi de o criză a pensiilor. "Guvernele vest-europene sunt în pragul falimentului"
În Europa, din cauza discrepanței dintre durata de viață și ratele natalității, prea puțini angajați contribuie la sistemele de pensii de stat, scrie Wall Street Journal.
Sistemele de pensii de stat se află în centrul modelului de asistență socială al Europei, protejând oamenii de sărăcie extremă la bătrânețe. Majoritatea țărilor europene n-au pus deoparte aproape nimic pentru plata acestor beneficii, pur și simplu finanțându-le anual din venituri fiscale. Acum, țările europene se confruntă cu perspectiva unui tsunami demografic, sub forma unei discrepanțe în creștere între ratele scăzute ale natalității și o speranță mai mare de viață, iar puține țări sunt pregătite să-i facă față.
Populația de pensionari a Europei, deja cea mai numeroasă din lume, continuă să crească. În ceea ce privește europenii în vârstă de 65 de ani sau mai mult care nu muncesc, raportul este de 42 la fiecare 100 de angajați, iar acesta va crește la 65/100 până în anul 2060, potrivit agenției Eurostat a Uniunii Europene. Spre comparație, în SUA raportul este de 24 la 100, potrivit datelor Biroului pentru Statistică în domeniul muncii, care nu are o proiecție pentru 2060.
Citiți mai multe pe www.zf.ro