Europa a intrat în criză de timp să-și apere locul într-o lume brutală. Paralizia politică, amenințările externe și disconfortul economic amenință să pună capăt ambițiilor UE de a deveni o forță globală. După zeci de ani de avertismente și de creștere sub așteptări, liderii regiunii se confruntă brusc cu o avalanșă de dovezi că declinul devine de neoprit

O combinație de paralizie politică, amenințări externe și disconfort economic amenință să pună capăt ambițiilor Uniunii Europene de a deveni o forță globală de sine stătătoare – împingând statele membre să își apere în schimb propriile interese, scrie Bloomberg. 

După zeci de ani de avertismente și de creștere sub așteptări, liderii regiunii se confruntă brusc cu o avalanșă de dovezi că declinul devine de neoprit.

Președintele eurofil al Franței a cedat extremei drepte dreptul de veto asupra guvernului său; cel mai mare producător de automobile din Germania vorbește despre închiderea unor fabrici la el acasă pentru prima dată în istorie; giganții americani din domeniul tehnologiei întorc spatele pieței europene din cauza noilor restricții ale acesteia privind inteligența artificială.

Toate aceste evoluții stau la baza incapacității UE de a acționa ca un bloc economic coerent și dinamic, erodându-i statutul și degradându-i capacitatea de a răspunde la o gamă largă de amenințări, de la politica industrială chineză la agresiunea militară rusă, sau chiar la o viitoare administrație antagonistă în SUA.

Recenta apatie sau respingere din partea guvernelor după apelul fostului premier italian Mario Draghi de a crește investițiile și legăturile comune pentru a combate creșterea slabă a productivității subliniază faptul că regiunea aproape că a renunțat să mai încerce.

„Dacă vrei să fii o putere geopolitică, atunci puterea economică este ingredientul-cheie”, spune Guntram Wolff, profesor la Universitatea Liberă din Bruxelles și senior fellow la think tank-ul Bruegel. „Creșterea productivității a fost pur și simplu un dezastru. Europa este încă bogată, dar aceste diferențe de peste 20 de ani au implicații masive.”

Problema fundamentală este că lumea se confruntă cu schimbările dramatice ale dezastrului climatic, ale schimbărilor demografice și ale trecerii la o economie post-industrială – toate fenomene la care capacitatea și dorința Europei de a răspunde au rămas în urmă.

Rivalii geopolitici ai regiunii încearcă să exploateze aceste transformări, în timp ce prea mulți dintre cei mai mari membri ai UE sunt împovărați de modele economice care nu au dat rezultate de prea mult timp – și de alegători neliniștiți care nu vor să accepte alternative.

„Ceva se schimbă foarte, foarte dramatic și foarte, foarte profund în această lume”, a declarat fostul președinte polonez Aleksander Kwasniewski într-un interviu. „Nu putem reacționa corect, pentru că suntem prea lenți”.

Desigur, China se luptă cu propria sa încetinire economică, iar SUA se îndreaptă spre alegeri cu potențial perturbator, cu finanțele publice pe o bază nesustenabilă. Dar aceste două națiuni au sisteme care centralizează în mare măsură luarea deciziilor și generează cantități mari de capital public sau privat pentru apărare și investiții în tehnologii de vârf.

Europa nu are niciunul dintre aceste avantaje – și acest lucru este din ce în ce mai evident.

Desigur, nivelul de trai în economiile bogate nu este pe punctul de a se prăbuși. Unele țări ar putea foarte bine să beneficieze de investiții sau de acorduri comerciale cu SUA, China sau Rusia. Dar cu cât tendințele actuale persistă mai mult, cu atât va crește vulnerabilitatea Europei la șocuri dramatice.