Este oficial: Compania care a marcat al treilea cel mai mare faliment din istoria Americii se întoarce. Creditorii s-au decis să reînvie brandul
Creditorii principali ai Toys R Us au decis să anuleze licitația pentru brand și pentru celelalte drepturi de proprietate intelectuală și plănuiesc în schimb să reînvie brandurile Toys R Us și Babies R Us, potrivit Reuters. Creditorii vor să deschidă…
Creditorii principali ai Toys R Us au decis să anuleze licitația pentru brand și pentru celelalte drepturi de proprietate intelectuală și plănuiesc în schimb să reînvie brandurile Toys R Us și Babies R Us, potrivit Reuters.
Creditorii vor să deschidă o companie nouă prin care să țină în viață brandurile Toys R Us și Barbies R Us, pe care să treacă licențele globale și acordurile existente și prin care să deschidă noi magazine de retail.
Aceștia vor de asemenea să extindă prezența internațională și să dezvolte în continuare businessuri conexe.
Toys R Us a intrat în faliment în luna septembrie a anului trecut, în încercarea de a restructura o parte din datoria de 5 miliarde de dolari a companiei.
Însă acea încercare de restructurare a fost oprită, iar în luna martie compania a început să vândă operațiunile din Canada, Asia și Europa și să închidă magazinele din SUA.