Erste: Riscurile politice pentru România sunt în interiorul USL, nu în relația cu Băsescu
Amenințarea pentru stabilitatea politică din România va veni mai degrabă dintr-un conflict în interiorul USL, între PSD și PNL, în următorii patru ani și nu din relația alianței de guvernare cu președintele Traian Băsescu, unde riscurile nu sunt majore, afirmă analiștii grupului Erste.
Stabilitatea politică este esențială, având în vedere dificulățile pe care le va întâmpina noul guvern pe termen scurt și lung. Executivul va putea implementa un program solid de guvernare, susținut de majoritatea obținută în alegerile parlamentare de la începutul lunii decembrie, se arată într-un raport al grupului bancar austriac.
“În pofida coabitării dificile dintre președintele Băsescu și coaliția de guvernare, nu vedem riscuri politice majore pe această parte. Mai degrabă un conflict între socialiștii și liberalii care fromează alianța USL va reprezenta, în opinia noastră, o amenințare reală la adresa stabilității politice a țării în următorii patru ani”, notează analiștii Erste.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro