Home Actualitate Erste Group și-a sporit profitul în T2 c...
Actualitate

Erste Group și-a sporit profitul în T2 cu 16% și a ajuns la 487 milioane euro după primul semestru

Grupul austriac Erste a înregistrat în al doilea trimestru un profit de 261,4 milioane euro, în creștere cu 16% față de primele trei luni, astfel că după primul semestru a ajuns la 487,2 milioane euro, de la o pierdere de aproape 1 miliard euro la 6 luni 2014, prin diminuarea costurilor de risc.

După primele trei luni, profitul grupului se situa la 225,8 milioane euro.

Activele erste au urcat cu 0,6% față de sfârșitul anului trecut, de la 196,3 miliarde euro la 197,5 miliarde euro.

“Rezultatele bune pe care le-am înregistrat în prima jumătate a anului au fost susținute de menținerea profitului operațional și scăderea costurilor de risc, ceea ce a determinat o creștere semnificativă a bazei de capital, indicele capitalului comun de rang 1 (Basel 3 implementat integral) majorându-se la 11,3% în prezent. Majoritatea piețelor noastre de bază din ECE au evoluat mai bine decât restul Europei, creșterea economică fiind susținută tot mai mult de cerere a locală. Această evoluție reprezintă baza pentru două tendințe încurajatoare care se manifestă simultan: creditele performante au crescut pentru al cincilea trimestru consecutiv, iar rata creditelor neperformante a scăzut pentru al șaselea trimestru consecutiv și se situează în prezent la 7,7%”, a declarat într-un comunicat Andreas Treichl, CEO al Erste Group.

El a arătat că singura țară unde grupul a înregistrat pierdere este Ungaria, dar este încrezător că va reveni pe profit anul viitor, având în vedere îmbunătățirile recente ale contextului operațional și faptul că guvernul
a redus taxa bancară

“Per total, bilanțul nostru s-a extins în prima jumătate a acestui an: portofoliul de credite performante a crescut cu 2,4% de la începutul anului, iar cel de depozite a avansat cu 1,6%”, a mai spus Treichl.

Soldul împrumuturilor a ajuns la 123,5 miliarde euro după primele șase luni, în crestere cu 2,2% față de finele anului trecut, evoluție susținută de avansul creditării pentru persoanele fizice cu 1,7%, pentru IMM-uri cu 2% și pentru companiile mari cu 5,9%.

Totodată, economiile atrase de la clienți au urcat cu 1,6%, la 124,5 miliarde euro.

Calitatea activelor s-a îmbunătățit pe toate segmentele de clienți, iar ponderea creditelor neperformante în totalul împrumuturilor a scăzut de la 8,5% în decembrie 2014 la 7,7%.

Capitalul total s-a consolidat de la 13,4 miliarde euro la 14 miliarde euro, iar indicele capitalului total (rata de solvabilitate) a urcat de la 15,7% la 16,8%. De asemenea, indicele capitalul comun de rang 1 s-a îmbunătățit de la 10,6% la 11,6%.

Raportul cost/venit a urcat de la 55,4% în primul semestru al anului trecut la 55,8% în iunie anul acesta, având în vedere stabilizarea cheltuielilor administrative la 1,89 miliarde euro, deși numărul de angajați a crescut ușor.

Venitul operațional s-a redus cu 0,7%, la 3,4 miliarde euro, pe fondul menținerii unui nivel scăzut al dobânzilor în piețele din Europa Centrală și de Est. Astfel, profitul operațional a coborât cu 1,5% față de primul semestru al anului trecut, la 1,5 miliarde euro.

Erste anticipează pentru acest an un profit operațional mai mic cu sub 5%, în contextul înregistrării unor rezultate operaționale mai reduse, dar sustenabile, în Ungaria (ca urmare a volumelor mai scăzute rezultate din conversia creditelor în valută) și în România (efect unwinding mai redus), precum și al menținerii dobânzilor reduse.

Totodată, grupul austriac estimează avansul creditării cu până în 5% și reducerea costurilor de risc la 0,9-1,1 miliarde euro. Erste se așteapăt la taxe pe operațiuni bancare de circa 360 milioane euro, inclusiv contribuțiile realizate concomitent la nivel național și european pentru fondul european de rezoluție bancară și pentru fondurile de garantare a depozitelor.

“Inițiativele de protecție a consumatorilor, cum ar fi o posibilă schemă de sprijinire a persoanelor care au credite în franci elvețieni în Croația, precum și riscurile geopolitice ar putea avea un impact economic negativ”, se mai notează în comunicat.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună