Erste anticipează costuri mai mari cu 700 milioane de euro, din cauza provizioanelor din România și Ungaria
Erste Group, proprietarul BCR, anticipează pentru acest an creșterea costurilor de risc de la un nivel estimat anterior la 1,7 miliarde de euro la 2,4 miliarde de euro, din cauza provizioanelor mai mari din Ungaria și România, ceea ce va alimenta o pierdere netă de 1,4-1,6 miliarde de euro.
În România, majorarea provizioanelor de risc reflectă măsurile sporite adoptate recent de Banca Națională, înaintea unei evaluări a calității activelor de către Banca Centrală Europeană (BCE), pentru reducerea creditelor neperformante din sistemul bancar într-o manieră accelerată și implementarea de către BCR a unor estimări mai scăzute privind recuperarea, luând în considerare prețurile obținute pentru pachete mari de împrumuturi neperformante, se arată într-un comunicat al Erste Group.
Ca urmare a majorării provizioanelor în România, Erste Group va efectua un test asupa tuturor activelor intangibile (fondul comercial, brandul, valoarea relațiilor cu clienții), de circa 800 de milioane de euro, care ar putea avea ca rezultat revizuirea integrală în scădere a unora dintre acestea.
Ca urmare a acestor evoluții, Erste Group anticipează în cazul României o normalizare totală a costurilor de risc la 1%-1,5% din împrumuturile brute medii ale clienților, începând din 2015, însoțită de o reducere accelerată a creditelor neperformante (cu circa 800 de milioane euro, respectiv 25% față de sfârșitul anului 2013) în 2014, precum și o creștere semnificativă a ratei de acoperire a creditelor neperformante.
Erste prognozează totodată un rezultat operațional mai scăzut, dar sustenabil.
Directorul general al BCR, Tomas Spurny, a declarat că banca intră în semestrul al doilea cu intenția de a curăța bilanțul.
“În contextul strategiei noastre, recomandările de reglementare reprezintă o oportunitate de a accelera rezolvarea portofoliului istoric de credite neperformante. Suplimentar față de măsurile de curățare a bilanțului, avem în plan investiții semnificative în capacitatea noastră de a fi competitivi pe segmentele retail și corporate. Deși implementarea acestor măsuri afectează profitabilitatea pe termen scurt, suntem pe calea cea bună. Privit în contextul general, accelerăm redresarea băncii, îmbunătățind capacitatea noastră de a livra rezultate financiare puternice, generate de baza sănătoasă și solidă a băncii. Iar această bază, activitatea comercială curentă, prezintă semne de îmbunătățire continuă, considerând estimări prudente și capital suficient de puternic. BCR înregistrează în acest moment o cotă de piață respectabilă pe segmentul creditărilor noi, precum și o consolidare semnificativă a bazei de depozite”, afirmă Spurny într-un comentariu transmis MEDIAFAX.
BCR a înregistrat în primul trimestru un profit net de 1 milion lei, de la o pierdere de 10,2 milioane lei din aceeași perioadă a anului trecut, iar activele instituției de credit s-au redus cu 6,8% față de 31 martie 2013, la 65,8 miliarde lei (14,75 mld. euro).
Rata creditelor neperformante a crescut la 30,2% din totalul portofoliului de împrumuturi, din cauza reducerii totale a portofoliului de credite, în special pe segmentul corporate, iar rata de acoperire a creditelor neperformante se situa la 61,1%, peste nivelul de 58% din primul trimestru al anului trecut.
Anul trecut, cea mai mare bancă din România a înregistrat un profit net de 598,7 milioane lei, față de o pierdere de 1,22 miliarde lei în 2012, la active în scădere cu 8,9%. Rata creditelor neperformante a fost de 29,2% la finele anului.
În cazul Ungariei, creșterea provizioanelor are legătură cu măsurile guvernului în cazul creditelor în valută, care vor fi legate de corectarea retroactivă a spread-ului între cerere și ofertă aplicat împrumuturilor în valută, de eliminarea dobânzilor unilaterale și de modificarea comisioanelor, care urmează să fie aprobate de Parlament vineri, 4 iulie.
Orice costuri suplimentare legate de eliminarea totală a creditelor în valută, anunțată de guvernul ungar pentru a doua jumătate a acestui an, nu sunt incluse în estimările actuale ale Erste.
Banca austriacă anticipează în Ungaria o normalizare treptată a costurilor de risc la 1,5%-2%, până în 2016, din împrumuturile brute medii ale clienților, după finalizarea măsurilor guvernamentale. Erste Group estimează totodată un rezultat operațional mai redus dar sustenabil, ca urmare a nivelului mai scăzut al veniturilor nete din dobânzi.
La nivel de grup, Erste anticipează un rezultat operațional care, în pofida tendințelor operaționale stabile, va și ușor sub prognoza pe 2014, din cauza rezultatelor operaționale mai slabe dinh România și Ungaria.
În cazul rezultatului net, Erste Group se așteaptă în 2014 la o pierdere de 1,4-1,6 miliarde de euro.
Erste Group anticipează că la sfârșitul acestui an va înregistra un raport Tier 1 (între capitalul de bază și activele ponderate în funcție de risc) de 10%, fără să fie nevoie ca banca să își majoreze capitalul.
Banca estimează îmbunătățirea rezultatelor post-provizioane și a profitului net în 2015, în pofida unui nivel încă disproporționat al costurilor.
“Suntem convinși că aceste măsuri ne vor ajuta să trecem confortabil de evaluarea activelor și testul de stres. Ceea ce este mai important este că prin aceste măsuri am făcut tot posibilul pentru a evita efectele excepționale, după 2015. Acestea se vor reflecta și într-un profit net mai stabil și mai mare al Erste Group”, a comentat Andreas Treichl, directorul general al Erste Group.
Banca va publica o actualizare completă a estimărilor odată cu anunțarea rezultatelor financiare din primul semestru, pe 31 iulie.