Epson lansează imprimanta pentru antreprenorii care inscripționează haine. Costă 15.000 de euro și imprimă un tricou la jumătate de minut
Compania japoneză Epson a prezentat, miercuri, pe piața din România, o imprimantă destinată antreprenorilor din domeniul vestimentar, SureColor SC-F2000, care printează direct pe îmbrăcăminte.
Imprimanta este concepută pentru printarea pe tricouri și le permite utilizatorilor să demareze o afacere în domeniul vestimentar cu o investiție de 15.000 de euro.
SureColor SC-F2000 imprimă un tricou în 27 de secunde.
„SureColor SC-F2000 este concepută pentru antreprenorii care doresc să se implice în procesul de creație și văd în industria vestimentară o oportunitate de business. Din acest punct de vedere, consumul redus de cerneală și calitatea imprimării comparativ cu alte branduri din această industrie oferă premisele pentru a obține o rentabilitate mare a investiției”, a declarat Alina Silvestru, specialist în marketing pentru România și Bulgaria în cadrul Epson.
Epson este unul dintre cei mai importanți producători de imprimante, proiectoare și LCD-uri din lume.