Epidemiile grave care amenință GOSPODĂRIILE în România, pe lângă Pesta porcină și Tuta Absolută, și cum se pot preveni
Pesta porcină africană, pesta micilor rumegătoare, dermatoza nodulară, tuta absolută sau virozele tomatelor sunt doar câteva dintre bolile de care fermierii români trebuie să-și ferească animalele și plantele, arată o sinteză a comunicărilor oficiale realizată de MEDIAFAX.
Pesta porcină africană pare să fie de departe boala momentului, nu doar în România, ci și în Uniunea Europeană. Vom vedea însă, că lista pericolelor pentru animale, dar și plante este mai lungă, pesta porcină fiind doar cea mai vizibilă.
Una dintre bolile verii la plante a fost Tuta Absolută, sau Molia minieră a tomatelor, cum îi spun legumicultorii – o molie nocturnă care atacă în principal tomatele, dar se poate răspândi și la cartofi, vinete, ardei, sau fasole, arată un ghid pentru recunoașterea și combaterea bolilor și dăunătorilor la tomate cultivate în spații protejate (sere, solarii, tuneluri), publicat de Ministerul Agriculturii.
Primele semnale privind acest tip de insectă au apărut în 2010 la Satu Mare și ușor-ușor acesta s-a extins în întreaga țară, fiind adus probabil cu produsele importate.
Potrivit aceluiași ghid, la tomate „au fost înregistrate pierderi de recoltă între 50% și 100%, iar combaterea chimică este dificilă din cauza capacității larvelor de a se hrăni în interiorul frunzelor și potențialul biotic ridicat, iar adulții sunt nocturni, deci greu de detectat în timpul zilei”.
Autoritățile recomandă următoarele măsuri:
– strângerea și distrugerea prin ardere a resturilor culturilor anterioare infestate;
– eliminarea și distrugerea imediată a plantelor, dacă se observă un atac izolat;
– eliminarea buruienilor care ar putea fi gazde pentru molia minieră, atât din cultura cât și din zona apropiată;
– monitorizarea atentă a spațiilor de producere a răsadurilor, cu ajutorul capcanelor feromonale;
– utilizarea plaselor anti-insecte și utilizarea ușilor duble la intrarea in spațiile protejate;
– respectarea asolamentului și evitarea monoculturii, precum și cultivarea speciilor din aceeași familie mai mulți ani la rând;
– în culturile protejate, se efectuează dezinfecția solului și a structurii.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro