Home Actualitate Emilia Bunea este noul CEO al Metropolit...
Actualitate

Emilia Bunea este noul CEO al Metropolitan Life România. Theodor Alexandrescu preia șefia companiei din peninsula Arabă

Metropolitan Life o numește pe Emilia Bunea chief executive officer al Metropolitan Life, începând cu 1 iulie 2014. Emilia Bunea preia această poziție de la Theodor Alexandrescu, care a condus cu succes operațiunile MetLife în România timp de nouă ani.…

Emilia Bunea este noul CEO al Metropolitan Life România. Theodor Alexandrescu preia șefia companiei din peninsula Arabă
Emilia Bunea este noul CEO al Metropolitan Life România. Theodor Alexandrescu preia șefia companiei din peninsula Arabă · Foto: Business Magazin

Metropolitan Life o numește pe Emilia Bunea chief executive officer al Metropolitan Life, începând cu 1 iulie 2014. Emilia Bunea preia această poziție de la Theodor Alexandrescu, care a condus cu succes operațiunile MetLife în România timp de nouă ani. Numirea Emiliei Bunea este în curs de aprobare din partea autorităților locale, se arată într-un comunicat al companiei.

Anterior acestei numiri, Emilia Bunea (44 ani) a deținut funcția de chief financial officer la ING Group, segmentul ING Asigurări Europa, în sediul central din Amsterdam. Cariera sa cu ING a început în anul 2007, când s-a alăturat ING în poziția de CFO pentru operațiunile de asigurări de viață și pensii private, ulterior fiind desemnată CEO al ING Pensii. Anterior experienței în cadrul ING, Emilia a ocupat poziții ca director general adjunct și CFO la Interamerican Group (în prezent Eureko România) în perioada 2000 – 2007 și roluri executive în cadrul companiilor Capital Securities și Comtel Rom.

Emilia Bunea deține un Executive MBA la Universitatea Washington, Seattle, și un BA în Inginerie Software la Facultatea de Automatică București.

Theodor Alexandrescu (44 ani), care a condus operațiunile Metropolitan Life din anul 2005, este numit CEO al Metropolitan Life Golf, cu sediul în Dubai, reprezentând cinci țări: Kuweit, Quatar, Bahrain, Oman și Emiratele Arabe Unite. Cariera sa la Metropolitan Life a început în anul 1999, când s-a alăturat echipei în funcția de sales manager, continuând cu poziții în diferite arii, ca chief marketing officer și deputy chief executive officer.

În timpul carierei sale la Metropolitan Life, Theodor Alexandrescu a pus bazele companiei de pensii private în 2007, a dezvoltat și a condus Metropolitan Life în poziții de top în piata din România și a construit o echipă puternică de profesioniști și talente. Una dintre realizările majore recente din timpul mandatului său a fost integrarea fostei companii Aviva, achiziționată în 2012.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună