eMAG a intrat pe piața din Polonia prin preluarea unui magazin online local și așteaptă vânzări totale de jumătate de miliard de euro
eMAG, cel mai mare retailer online din regiune, a început demersurile de extindere pe piața din Polonia, după ce în decembrie 2014 compania a depus o solicitare la Consiliul Concurenței și Protecția Consumatorului privind preluarea controlului asupra Agito, unul dintre cele mai mari magazine online locale, informează compania.
„Această extindere face parte din strategia noastră asumată pe termen mediu și lung de a ne consolida poziția în regiune. În prezent, accesăm, datorită celor trei piețe în care ne desfășurăm activitatea deja – România, Bulgaria și Ungaria – o bază de peste 36 de milioane de clienți. Acum intrăm într-o țară mare din regiune, cu aproape 39 de milioane de locuitori, cu o piață de ecommerce estimată la 4 miliarde de euro și cu un potențial mare de creștere”, spune Sorin Ionescu, vicepreședinte și director de dezvoltare internațională al eMAG.
Compania Agito, înființată în anul 2002 ca magazin online de electronice și electrocasnice a devenit, prin extinderea categoriilor de produse și prin dezvoltarea echipei, unul dintre cei mai puternici jucători pe piața de comerț online din Polonia. În 2008, a ocupat locul secund în topul “Deloitte Technology Fast 50″, în 2009 a primit distincția Dot.com, iar raportul “E-Commerce 2009” realizat de Internet Standard confirmă poziția de lider a Agito pe piața din Polonia.
„Transferul de acțiuni va reprezenta o nouă provocare pentru noi, vom aduce lângă echipa eMAG o echipă performantă, cu o foarte bună cunoaștere a pieței locale. Cele două echipe vor opera pe o platformă IT comună, iar acest fapt se va traduce, cu siguranță, în servicii și categorii noi, în beneficiul clienților finali”, spune Sorin Ionescu. Transferul de acțiuni între cele două companii se va concretiza odată cu primirea aprobării din partea instituției poloneze.
La sfârșitul anului 2014, vânzările de peste hotare ale eMAG au ajuns la aproape 10% din cifra de afaceri a eMAG. Din depozitul de la București pleacă în unele zile deja și câte zece camioane pe zi pentru clienții din țările vecine. „Mă aștept ca în 2015 eMAG să depășească 500 de milioane de euro, cu tot ceea ce pregătim în intern și internațional, fapt care ne duce în categoria companiilor mari“, spunea anterior Iulian Stanciu, șeful eMag.
La doar 30 de ani, Sorin Ionescu a devenit în 2014 unul dintre cei șase vicepreședinți ai eMAG. Tot el este omul care dezvoltă afacerile celui mai mare retailer online din România peste graniță. Până acum a bifat Bulgaria și Ungaria, iar acum a trecut la Polonia. Sorin Ionescu a primit sarcina să construiască o echipă de software, ajunsă astăzi la 150 de oameni, care să facă mai eficient magazinul online, iar mai apoi a fost responsabil de informatizarea depozitului eMAG, locul de unde pleacă zilnic 6-7.000 de comenzi, dintre care 1.000 către Ungaria și Bulgaria. În ce priveșțe noile extinderi, vicepreședintele eMAG se uită în primul rând la potențialul pieței atacate – “în Turcia și Ucraina piețele sunt uriașe” -, dar și alte țări vecine României sunt o prioritate pentru grup. Citiți povestea lui, AICI.
