Elevi de 10: Vreau să devin medic și să rămân în România, nu pot renunța la familie / Se poate învăța foarte bine și la sat
Trei eleve din județul Gorj au obținut media 10 la Evaluarea Națională. Una dintre cele trei tinere este Monica Trocan, o absolventă a Școlii Gimnaziale ”Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu, care susține că vrea să rămână să învețe și să lucreze în România, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În total, trei din cei 2.894 de elevi din județul Gorj care au susținut Evaluarea Națională în acest an au obținut media 10.
Unul dintre ei este Monica Trocan, absolventă a Școlii Gimnaziale ”Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu, pentru care rezultatul a fost o surpriză, cu toate că a avut note bune la școală.
”M-am pregătit destul de mult. Nu mă așteptam să iau zece la amândouă, sunt foarte fericită! A fost o surpriză și pentru mine. Aș vrea să merg în continuare la Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu, la profilul bio-chimie. Vreau să devin doctor. Voi rămâne să studiez în România și să lucrez aici, pentru că nu aș vrea să plec, aici este și familia mea. Nu aș putea să renunț la familie, pentru mai mulți bani”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Monica Trocan.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro