Electrica va plăti noilor administratori 2.500 euro pe lună și un bonus anual de până la 10.000 euro
Membrii noului Consiliu de Administrație al Electrica (EL), aprobat la începutul săptămânii de acționari, vor primi lunar remunerații de câte 2.500 de euro brut, dar și câte un bonus anual de până la 10.000 de euro brut pentru îndeplinirea unor…
Membrii noului Consiliu de Administrație al Electrica (EL), aprobat la începutul săptămânii de acționari, vor primi lunar remunerații de câte 2.500 de euro brut, dar și câte un bonus anual de până la 10.000 de euro brut pentru îndeplinirea unor obiective care vor fi stabilite în următoarele luni.
Acționarii companiei i-au aprobat în adunarea generală desfășurată luni ca membri ai Consiliului de Administrație al Electrica pe Victor Vlad Grigorescu – propus de către statul român, prin Departamentul pentru Energie, Victor Cionga – propus de stat (Departamentul pentru Energie) și Certinvest, Cristian Bușu – propus de SIF Oltenia (SIF5), baroneasa Arielle Malard de Rotschild – propusă de ING Pensii SAFPAP și Michael Adriaan Maria Boersma – propus de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Cei cinci îi înlocuiesc în pe Marius Eugen Untescu, Ioan Roșca, Constantin Dinescu, Nicolae Pleșa și Rareș Ioan Popescu. Mandatele acestora au încetat la data AGA, după ce nu au fost reconfirmați. Ioan Roșca este directorul general al Electrica.
“AGOA aprobă stabilirea unei remunerații pentru membrii Consiliului de Administrație după cum urmează. O sumă fixă brută de 2.500 de euro pe lună, pentru îndeplinirea sarcinilor atribuite acestora prin actul constitutiv și o sumă variabilă brută de până la 10.000 de euro pe an pentru îndeplinirea obiectivelor care vor fi stabilite de Comitetul de Nominalizare și Remunerare în termen de trei luni de la semnarea acordului de servicii de către administratorii din consiliu”, se arată într-un raport cu hotărârile acționarilor transmis de Electrica Bursei de Valori București (BVB).
Suma de 2.500 de euro va fi primită de administratori indiferent de numărul ședințelor la care participă într-o lună.
De asemenea, administratorii vor avea poliță de asigurare de tip Directors&Officers Liability, pe cheltuiala companiei, cu o valoare asigurată de 10 milioane de euro, se arată în contractul de servicii pe care îl vor semna membrii consiliului de administrație.
În plus, Electrica se obligă să deconteze administratorilor cheltuieli rezonabile, în contextul desfășurării activității legate de companie, precum cele pentru călătorii – clasa business, hotel, telefon și restaurant, se arată în raport.
Baroneasa Arielle Malard de Rothschild, cetățean francez, este fondatorul diviziei de piețe emergente la banca de investiții Rothschild & Cie, parte a grupului Rothschild. Înainte de a se alătura Rothschild & Cie în 1999, a petrecut 10 ani ca bancher de investiții la Lazard Frères & Cie. Începând cu 1989, Arielle Malard de Rothschild a fost consilier financiar în Europa de Est și Africa de Nord, consiliind inițial guvernele cu privire la renegocierea datoriilor statului și asupra privatizărilor, pentru ca mai târziu s-a se implice în fuziuni și achiziții.
Arielle Malard de Rothschild are experiență în proiecte mari de privatizare în România, Polonia, Rusia, Ungaria și Maroc, coordonând privatizarea unor companii precum MOL, Nafta Polska, ZIL, BCR sau Dacia, se arată în documente disponibile pe site-ul Electrica.
În rolul său actual ca managing director la Rothschild & Cie și ca vicepreședinte pentru Europa de Est, Arielle Malard de Rothschild conduce o echipa de 30 de persoane cu sediul la Paris, precum și cu operațiuni în diferite țări vizate de departament.
Michael Adriaan Maria Boersma, cetățean olandez, a lucrat în perioada 1977 – 2003 pentru grupul petrolier Shell. În 2003, Boersma deținea postul de președinte al Shell Global Solutions. Între 2003 și 2009, acesta a fost director general și președinte al Essent, cea mai mare companie integrată de utilități din Olanda.
După plecarea de la Essent, Boersma a ocupat funcții de membru în consiliile de administrație la mai multe companii din Olanda, SUA, Germania și Finlanda. În prezent deține funcții de consultant senior, președinte și membru în consiliile de administrație la mai multe companii, fundații, instituții și organisme consultative.
Victor Cionga a petrecut 12 ani în prima parte a carierei la Institutul de Fizică Atomică, iar în anii ’90 a lucrat ca analist în mai multe companii. În 1999, s-a alăturat Raiffeisen Financial Advisors Romania ca director general, coordonând proiecte de privatizare, fuziuni și achiziții. În 2004 a fost numit director general adjunct la Raiffeisen Capital & Investment.
În 2007, Cionga a fondat AZ Capital Advisors, un parteneriat specializat în consilierea în domeniul fuziunilor și achizițiior, devenind managing partner al firmei, pe care o conduce și în prezent. Totodată, Cionga a deținut pe perioade limitate și funcții neexecutive în consilii de administrație/supraveghere.
Victor Vlad Grigorescu este expert în cadrul Departamentului pentru Energie. Anterior, a ocupat timp de doi ani poziția de director al AG Industrial Consult, societate specializată în consultanță în
domeniul politicilor publice. În perioada 2007-2011, Grigorescu a ocupat poziția de secretar II în cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, secția comercială, cu responsabilități în
domeniul politicii comerciale comune a UE.
Anterior detașării la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE, începând cu anul 2004, Grigorescu a ocupat poziția de expert UE în cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Departamentul de Comerț Exterior, partipând la negocierile de aderare a României la UE.
Cristian Bușu este, începând din 2011, lector universitar în cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti. În prezent, este de asemenea membru al consiliului de administrație și al comitetului de audit la SIF Oltenia (SIF5), începând din mai 2013, și director sucursală centrală Marfin Bank București, din octombrie 2010.
În perioada 2009-2013, Bușu a fost director economic al Fondului Proprietatea și membru în Comitetul Reprezentanților. Anterior a fost timp de patru ani consilier economic în cadrul Departamentului Economic al Guvernul României. Între anii 2000 și 2005 a lucrat pentru Prudential Financial, New York, ca planificator financiar/broker.
În urma ofertei publice prin care acțiunile Electrica au fost listate la începutul lunii iulie, statul român a rămas cu 49% din acțiunile companiei. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a investit 75 milioane euro în ofertă și a obținut astfel 8,6% din acțiunile companiei, devenind al doilea mare acționar, după stat.