Home Actualitate El a fost dublura diavolului. Povestea o...
Actualitate

El a fost dublura diavolului. Povestea omului care a fost sosia lui Uday Saddam Hussein

Latif Yahia a fost dublura  fiului lui Saddam Hussein, Uday Hussein. Yahia spune că a devenit sosia lui Uday în septembrie 1980 când a început războiul dintre Iran și Iraq. El a fost chemat la palatul prezidențial și a fost…

El a fost dublura diavolului. Povestea omului care a fost sosia lui Uday Saddam Hussein
El a fost dublura diavolului. Povestea omului care a fost sosia lui Uday Saddam Hussein · Foto: Business Magazin

Latif Yahia a fost dublura  fiului lui Saddam Hussein, Uday Hussein. Yahia spune că a devenit sosia lui Uday în septembrie 1980 când a început războiul dintre Iran și Iraq.

El a fost chemat la palatul prezidențial și a fost informat că o să fie dublura lui Uday și va merge în locul acestuia în zonele periculoase. Yahia a refuzat inițial și a fost închis. S-a răzgândit, apoi a fost antrenat timp de șase luni pentru a imita postura și discursul lui Uday. Cei doi aveau trăsături similare, însă Yahia a fost supus mai multor intervenții chirurgicale pentru ca cei doi să semene și mai mult.

Uday Hussein a a fost fiul cel mare al lui Saddam Hussein. Pentru mai mulți ani, Uday a fost văzut ca moștenitor al tatălui său, cu toate acestea, Uday a pierdut această poziție din cauza comportamentului său excentric și a relației tulbure cu tatăl și cu fratele său. În urma invaziei Statelor Unite ale Americii în Irak din 2003, el a fost ucis, împreună cu fratele său de către Special Forces Task Force (Task Force 20) în timpul unui schimb scurt de focuri la Mosul.

Uday avea un comportament violent, ar fi ucis un ofițer de armată doar pentru că acesta nu-l salutase și ar fi torturat atleții iranieni pentru că aceștia nu ar fi avut performanțe mulțumitoare la concursuri. De asemenea,  se spune despre Uday că ar fi răpit și ar fi violat fete de pe stradă. 

Yahia a fost trimis în zonele de conflict pentru a ridica moralul trupelor. Între timp, relația dintre Yahia și Udey s-a deteriorat, iar atunci când o femeie de care Uday era atras îi acorda mai multă atenție lui Yahia, Uday l-a împușcat pe Yahia în mână.

Latif Yahia a fugit apoi a cerut și a primit azil în Austria în 1992. După ce a fost atacat în Austria, Yahia a fugit, din nou, la Londra în 1995.

Povestea lui Yahia nu este crezută de toată lumea, doi jurnaliști consideră că nu tot ce a spus Yahia ar fi adevărat. Jurnaliștii ar fi găsit inconsistențe bătătoare la ochi legate de spusele lui Latif Yahia.

Povestea lui Latif Yahia a fost ecranizată pe marele ecran în filmul “The Devils Double”, regizat de Lee Tamahori, cu Dominic Cooper în rolul principal. Bazat pe cărțile lui Latif Yahia, sosia lui Uday Hussein, filmul reprezintă o viziune terifiantă asupra casei lui Saddam prin ochii unui om care știa prea multe

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună