Economia divizată a națiunii: cozile la pâine vs. cei care-și permit să-și facă pâine acasă

Într-o națiune americană divizată în profunzime, pandemia a adâncit și mai mult inegalităție sociale și economice. Iar inegalitățile, alături de rasism și polarizare, erodează democrația, pericolul fiind știrbirea acesteia, după cum o arată atacurile asupra Capitoliului de la Washington, clădirea care adăpostește legislativul SUA. Bloomberg a făcut o incursiune în profunzimea inechităților economice cu un reportaj intitulat „Economia divizată a națiunii: cozile la pâine vs. cei care-și permit să-și facă pâine acasă”.

Economia este poporul. Alături de cei 19 milioane de oameni infectați și peste 330.000 de persoane ucise de pandemia de Covid-19 în SUA, mai sunt milioane ale căror vieți au fost întoarse pe dos de colapsul economic provocat de aceasta. Cine ia la pas străzile din partea de est a Clevelandului, se conectează la un grup de Facebook care îi ajută pe cei rămași fără loc de muncă să obțină beneficii de șomaj sau discută la telefon cu membrii clasei muncitoare din mediul rural care de curând au devenit dependenți de ajutoare alimentare va da peste o economie care iese din criză mai dezechilibrată decât era.

Oamenii din clasa de mijloc se chinuie să-și asigure hrană, adăpost și un venit decent. În același timp, alții se bucură de creșterea prețurilor locuințelor, de noi modele de muncă și de plăcerea coacerii pâinii. Aceasta este America în pandemie – iar cei ce urmează sunt personaje care îi spun povestea.

Donna Swangler este obișnuită să-i ajute pe ceilalți în timpul sărbătorilor. În pandemie, acest lucru înseamnă administrarea unui grup pe Facebook cu mai mult de 19.000 de întreprinzători și muncitori de ocazie, mulți dintre ei încercând să navigheze prin sistemul ajutoarelor de șomaj. De asemenea, înseamnă că își are propriile griji în legătură cu plata chiriei și facturilor.

Swangler a început anul crezând că ea, soțul ei Bryan și cei trei copii ai lor, cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, vor putea în cele din urmă să strângă  bani și să-și consolideze locul în clasa de mijloc americană. Sfârșitul de an a prins-o acasă, în Bensalem, Pennsylvania, așteptând să afle când va începe să primească din nou ajutoare de șomaj și cât va primi familia în bonuri de masă.

„Banii puși deoparte nu mai există ”, spune Swangler, 42 de ani, o antreprenoare independentă a cărei muncă constând în scanarea documentelor de acasă a încetat atunci când oamenii n-au mai putut să mai meargă la birouri. „Totul depinde de ceea ce aduce soțul meu. Dacă nu putem acoperi chiria și mâncarea, vom începe să rămânem datori. Mi-e frică de ce se va întâmpla. Nu avem unde să mergem dacă nu putem trăi aici.“

La începutul lunii decembrie, când numărul de cazuri de Covid-19 a crescut în ținutul Bucks, iar lumea n-a mai apelat la serviciile de zugrav ale soțului ei, doamna Swangler a atins limita de 39 de săptămâni pentru  cecurile cu ajutoare de șomaj de 195 dolari care au ținut-o pe linia de plutire. Un nou plan de salvare al Congresului, de 900 de miliarde de dolari, pe care președintele Trump l-a ținut ostatic de Crăciun a adus 300 de dolari în plus pe săptămână. Dar chiar și după ce Trump a semnat actul legislativ, banii au rămas la câteva săptămâni distanță de familia Swangler. O cerere pentru bonuri de masă a fost suspendată deoarece incertitudinea cu privire la veniturile soțului ei a făcut dificil de calculat cât ar trebui să primească familia. Cu o săptămână înainte de Crăciun, funcționarul care s-a ocupat de caz încă nu știa cât să-i aprobe din cauza dezbaterilor care se prelungeau în Congres.

Necazurile familiei Swangler reflectă nu doar modul în care recuperarea economică a SUA s-a oprit, ci și cât de dependentă a devenit aceasta de programele de salvare ale guvernului. Problemele sugerează și câte familii și companii se confruntă cu noua lume a speranțelor reduse.

Nici chiar un ritm de recuperare mai bun decât era de așteptat în al treilea trimestru nu a reușit să recupereze terenul pierdut în urma prăbușirii economice din 2020. Economia SUA a terminat anul 2020 probabil, cu aproximativ 5% mai mică, decât ar fi fost dacă nu era pandemia. Nivelul de ocupare a forței de muncă din noiembrie, de 57%, a fost cel mai scăzut din mai 1983.

Doamna Swangler speră că va lucra din nou. A căutat să se întoarcă la un post cu normă întreagă de asistentă medicală după ce mezinul familiei a intrat la clasa întâi. În urmă cu un an își lustruia CV-ul. Acum, acesta este un vis îndepărtat, deoarece copiii ei sunt ocupați în majoritatea zilelor școlare cu lecții online pe care ea trebuie să le supravegheze. „Nu cred că este vreo posibilitate în viitorul apropiat”, spune Swangler.

Între timp, o redresare a piețelor financiare a dus la creșterea avuției nete agregate a americanilor, pe măsură ce bogații au devenit și mai bogați. Mulți din cei din clasa de mijloc care au scăpat de impactul economic al pandemiei îmbrățișează noi moduri de lucru, în contextul în care propria lor avuție a crescut.

Însă pentru milioane de americani, ce e mai rău urmează probabil să vină. O multitudine de indemnizații de șomaj, moratorii de evacuare, asistență pentru chirii și programe de ajutor la plata ipotecii i-au ajutat pe mulți să acopere facturile lunare. Unele dintre aceste beneficii sunt extinse. Planul de salvare semnat în cele din urmă de Trump a extins un moratoriu pentru evacuări și a autorizat mai mult ajutor pentru chiriași. Însă activiștii pentru locuințe sunt încă îngrijorați că va urma un val de evacuări.

Până la sfârșitul lunii ianuarie, Denisa Cole și cei patru copii ai ei, cu vârste cuprinse între 2 și 20 de ani, pot fi dați afară din casa lor. Denisa riscă evacuarea chiar dacă în decembrie a reușit, cu ajutorul mai multor programe, să plătească cei peste 7.000 de dolari pe care îi datora la chirie, restanțe care s-au acumulat după ce și-a pierdut slujba de menajeră la un hotel Hyatt Place în martie.

Beneficiile de șomaj au ajutat, mai ales atunci când Cole primea de la guvern un supliment de 600 de dolari pe săptămână la cei 189 de dolari oferiți ca ajutor de la stat. Un cec de stimulare de 1.200 de dolari pe care l-a primit s-a dus în cea mai mare parte pe plata celor 750 de dolari pe care îi datora pentru chiria aferentă lunii martie. Dar atunci când aceste beneficii suplimentare au dispărut, s-au dus pe apa sâmbetei și speranțele ei de a ajunge la zi cu plățile. Cole nu este singură. Potrivit U.S. Census,  unul din șase chiriași din țară este în urmă cu plata a aproape jumătate din cât datorează. În această situație sunt mai mult de 4 milioane de oameni, care în decembrie se temeau că vor fi forțați să se mute din casele lor în următoarele două luni.

Cole spune că nu ar deranja-o să plece din casa îmbătrânită din partea de est a Clevelandului în care stă cu familia ei acum. Prin acoperiș curge apă, iar coșul de fum nu este de încredere. Un raton trăiește în subsol. Există și gândaci supărători. Însă pata unui caz de evacuare pe punctajul de credit și lipsa de opțiuni înseamnă că acest lucru nu va fi ușor, chiar și după ce a început să lucreze la un nou loc de muncă în decembrie la un magazin de reduceri.

Cole a încheiat anul la distanță mare de locul în care intenționa să fie la început. Sperase că slujba ei de menajeră la hotel îi va aduce în cele din urmă stabilitate și calificative care într-o zi s-ar putea traduce într-o locuință proprie. „Încercam să mă mut și să fiu proprietar de locuință pentru prima dată”, spune Cole. „Pentru prima dată părea că totul merge în această direcție.”

Nici chiar un ritm de recuperare mai bun decât era de așteptat în al treilea trimestru nu a reușit să recupereze terenul pierdut în urma prăbușirii economice din 2020. Economia SUA a terminat anul 2020, probabil, cu aproximativ 5% mai mică decât ar fi fost dacă nu era pandemia. Nivelul de ocupare a forței de muncă din noiembrie, de 57%, a fost cel mai scăzut din mai 1983.

Cole are motive întemeiate să-și dorească să fie proprietar. Creșterea prețurilor locuințelor și capacitatea de a refinanța creditele ipotecare la rate de dobânzi foarte scăzute înseamnă că mulți proprietari suburbani au înregistrat o creștere a avuției lor nete în acest an.

Disparitatea dintre venituri care s-a extins în 2020 nu se referă doar la bursele de acțiuni și la prețurile locuințelor. Cei mai afectați de criză și-au văzut veniturile scăzând și economiile epuizate chiar dacă datele statistice oferă o imagine mai roz asupra economiei. Acest lucru este adevărat chiar și în locuri precum Florida și Sunbelt care au ales să acorde prioritate menținerii deschise a economiei.

Craig Barnette a revenit la lucru ca toboșar profesionist în Jacksonville, Florida. Însă este la limită cu banii. Într-un an obișnuit, el și trupa sa cu influențe sudice, JJ Gray & Mofro, ar susține 100 sau mai multe concerte. În 2020 au susținut mai puțin de 20, iar 2021 nu pare normal.

Datele agenției guvernamentale de recensământ publicate în noiembrie arată că veniturile din munca salariată au scăzut anul acesta pentru aproximativ jumătate dintre cei care trăiesc în gospodării cu venituri mai mici de 100.000 de dolari pe an. Pentru cei care câștigă peste 200.000 de dolari pe an, cifra este mai mică de o treime. Aproape 40% dintre cei care câștigă mai puțin de 50.000 de dolari pe an au spus că se așteaptă ca veniturile lor să scadă în luna următoare. Economistul Ernie Tedeschi de la Everie ISI spune că aceste lucruri arată cine poartă povara crizei. În noiembrie, treimea inferioară a gospodăriilor americane în funcție de venit câștiga cu 17% mai puțin decât în urmă cu un an, dacă nu este luată în calcul asistența guvernamentală de urgență, cum ar fi indemnizațiile de șomaj. Motivul: locuri de muncă pierdute sau program de lucru redus.

Barnette, în vârstă de 45 de ani, s-a recuperat după ce a făcut Covid-19 într-o formă care a necesitat internarea în vară. În timp ce asigurarea de sănătate a acoperit toate costurile, cu excepția a 2.500 de dolari din factura de peste 75.000 de dolari pentru tratamentul său, el va avea de plătit costurile economice ceva mai mult timp. Barnette și soția sa au câștigat aproximativ 55.000 de dolari înainte de taxe în 2019. Anul acesta veniturile lor au scăzut la aproape jumătate, chiar și cu indemnizațiile de șomaj pe care le-a primit timp de câteva luni și cu un împrumut federal de urgență de 21.000 de dolari pe care a putut să-l obțină și pe care va trebui în cele din urmă să-l ramburseze. Înscrierea într-un program de asistență la plata ipotecii i-a ajutat familia să supraviețuiască. Însă va trebui să înceapă din nou să își plătească ipoteca anul viitor, când veniturile sale vor fi probabil mai mici decât în 2019. „Latura mea optimistă spune că lucrurile vor reveni la normal, posibil până la sfârșitul anului 2021”, spune Barnette. „Dar, mai realist, va fi în 2022.”

Între timp, clasa bogată a Americii și-a văzut averile crescând. Cei mai bogați 100 de oameni din SUA au adăugat aproximativ 600 de miliarde de dolari la avuțiile lor în 2020, suficient pentru a trimite un cec de 2.800 de dolari fiecărui adult din țară. Unul dintre norocoși, Elon Musk de la Tesla, a încheiat anul 2020 de șase ori mai bogat decât era la început.

Unele dintre cele mai persistente imagini ale crizei economice au fost despre noile cozi la pâine ale Americii: mașini aliniate pe distanțe de kilometri pentru a aștepta să le vină rândul la mâncare gratuită.

Înainte de pandemie, aproximativ una din 10 persoane care trăiesc în gospodării cu probleme financiare spunea că nu are întotdeauna suficientă mâncare, potrivit datelor U.S. Census. În acest an, raportul a crescut la 1 din 5, în ciuda ajutoarelor date de guvern și de ONG-uri.

Criza durează de suficient timp pentru ca grupul de advocacy Feeding America (Hrănim America) să estimeze că peste 50 de milioane de americani vor încheia anul depinzând de ajutorul guvernului sau de cel al organizațiilor caritabile locale.

În Lancaster, Pennsylvania, Jaime Torres și-a văzut afacerile odată înfloritoare cu tratamente faciale, extensii de gene și modelare corporală prăbușindu-se din cauza lockdownului impus de guvern în martie. De aceea, ea și-a petrecut toamna învățând cum să navigheze într-o nouă realitate în care depinde de donațiile pentru băncile de alimente. Acest lucru înseamnă o mulțime de conserve de fasole, sos pentru spaghete și paste și nu prea multe legume proaspete. Și o mulțime de programări și reguli complicate. „Totul este diferit și nu poți merge în același loc de două ori”, spune ea. „Trebuie literalmente să țopăi de colo până colo și să mergi la un centru diferit de fiecare dată.”

O afacere care anul trecut a făcut 75.000 de dolari a dispărut. Puținii clienți pe care îi tratează în magazia care este acum studioul ei sunt în mare parte asistente medicale care nu pot purta machiaj când lucrează și își doresc ca „sprâncenele și genele să arate frumos”, spune Torres. „Asta e tot ce ele pot arăta lumii, evident, pentru că au o mască pe față toată ziua.”

Pentru Torres, 2020 a fost „anul ruinei financiare, anul în care mi-a fost furată viața”. A făcut o histerectomie cu o săptămână înainte de Crăciun și își face griji că operația o va lăsa cu datorii noi de zeci de mii de dolari. În drumul de la spital spre casă a aflat că și-a pierdut al doilea bunic din cauza Covid-19. Acum, Torres speră să poată trece de la ajutoarele de șomaj pe termen scurt la asistența socială. Solicitarea ei pentru bonuri de masă a avut succes, iar ea s-a calificat deja pentru asistență la plata utilităților.

Noua viață a lui Torres este în contrast puternic cu traiul din gospodăriile care au supraviețuit crizei într-o formă mai bună. Vânzările de făină pentru pâine și de  drojdie către cei care și au descoperit pasiunea de brutar au crescut în acest an. La fel și achizițiile de pachete complete pentru gătit și de produse necesare meselor acasă.

Retailerii online, precum Goldbelly, susținuți de diferiți investitori, au devenit salvatori pentru restaurantele aflate în dificultate din întreaga țară. Acest lucru se datorează faptului că cei care au evitat pagubele economice majore au cheltuit generos pe orice, de la stridii din Maine la fripturi din Kansas City. Sau pe coacerea pâinii.