Home Actualitate Ecaterina Andronescu, schimbări MAJORE î...
Actualitate

Ecaterina Andronescu, schimbări MAJORE în învătământ: O nouă lege a Educației și Bacalaureat diferențiat

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a vorbit, marți, din nou despre bacalaureatul diferențiat, susținând, ca opinie personală, că absolvenții de liceu trebuie să poată alege între un bacalaureat pentru accesul la universitate și unul profesional.

Ecaterina Andronescu, schimbări MAJORE în învătământ: O nouă lege a Educației și Bacalaureat diferențiat
Ecaterina Andronescu, schimbări MAJORE în învătământ: O nouă lege a Educației și Bacalaureat diferențiat · Foto: Business Magazin

“La ieșire, eu cred că trebuie să rămână opțiunea absolventului de liceului în a susține un bacalaureat național care să-i permită accesul într-o universitate și o altă rută cu un bacalaureat tehnologic sau profesional care să nu permită accesul în universitate, subliniez acest lucru, dar care să-i permită la nivelul următor de pregătire un acces de profesionalizare duală”, a anunțat, marți, ministrul Educației.

 

Întrebată dacă asta va cuprinde noua lege, Ecaterina Andronescu a replicat: “Eu sunt o singură persoană, sunt foarte deschisă și cu un comportament democratic în abordări. Este un punct de vedere pe care eu îl exprim dar sigur că ascult toate celelalte puncte de vedere”.

 

“În dezbaterea referitor la învățământul dual, eu cred că trebuie să fim foarte atenți când discutăm aceste lucruri și atunci când îl creionăm, să îl creionăm cu toate cele necesare ca el să evolueze și să se dezvolte. În primul, rând, din punctul meu de vedere, este un obiectiv personal, dar cred că în egală măsură este un obiectiv pentru societate, toată școala profesională trebuie să devină duală, de aceea am cerut spriijinul mediului de business, mediului economic de care avem nevoie pentru activitatea de practică. În al doilea rând, liceul tehnologic trebuie să-l restructurăm și să-l gândim ca un liceu care profesionalizează, un liceu dual, cu două posibilități de ieșire, sunt doar ideile personale, o să le discutăm cu cei care au alte idei”, a declarat ministrul.

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună