Home Actualitate Ecaterina Andronescu, acuzată că modific...
Actualitate

Ecaterina Andronescu, acuzată că modifică ilegal admiterea la liceu, deși unele etape au început deja. Sindicatele amenință cu proteste

Federația "Spiru Haret" îl acuză pe ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, că a emis luni un ordin prin care schimbă calendarul admiterii în învățământul liceal de stat, cu toate că unele etape ale admiterii sunt deja în desfășurare, actul nefiind discutat cu partenerii sociali.

Ecaterina Andronescu, acuzată că modifică ilegal admiterea la liceu, deși unele etape au început deja. Sindicatele amenință cu proteste
Ecaterina Andronescu, acuzată că modifică ilegal admiterea la liceu, deși unele etape au început deja. Sindicatele amenință cu proteste · Foto: Business Magazin

Sindicaliștii spun că, prin acest document, Ministerul Educației amână cu circa o lună desfășurarea probelor de aptitudini, care se vor organiza cu doar câteva zile înainte de probele de la Evaluarea Națională.

De asemenea, prin același act, se amână până la 30 mai și afișarea locurilor disponibile în licee și școli profesionale, lucru care va afecta grav și mișcarea de personal, potrivit sursei citate.

„Ceea ce a făcut Ministerul Educației este ilegal. Nu poți să-ți bați joc de copii, părinți și cadre didactice. Sunt părinți care s-au prezentat la centrele de examinare pentru a-și înscrie copiii la probele de aptitudine, sunt inspectorate care au început să organizeze târgurile de oferte educaționale, pe care le-au programat cu luni bune înainte. De exemplu, în București, de mâine, liceele ar trebui să-și prezinte oferta. Însă, unitățile de învățământ nu au aprobate cifrele de școlarizare, pe care, potrivit ordinului dat în această seară, le vor primi de-abia la sfârșitul lunii mai.“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună