Ea a dezvoltat „prima platformă de personal branding, care implică demersuri de coaching, de stilistică vestimentară, de scriitură și de fotografie"
Teodora Migdalovici a dezvoltat ME.ALCHEMY, despre care spune că este „prima platformă de personal branding, care implică demersuri de coaching, de stilistică vestimentară, de scriitură și de fotografie, prin care reușesc să-i ajut pe clienții mei să devină «cea mai…
Teodora Migdalovici a dezvoltat ME.ALCHEMY, despre care spune că este „prima platformă de personal branding, care implică demersuri de coaching, de stilistică vestimentară, de scriitură și de fotografie, prin care reușesc să-i ajut pe clienții mei să devină «cea mai bună versiune a lor», ca indivizi, ca oameni de business“.
O altă activitate a antreprenoarei este The Alternative School For Creative Thinking, „MBA-ul creativ pe care l-am fondat în 2005 și unde formez generația de până în 30 de ani a industriei de marketing și comunicare. În 2013 și 2014 studenții formați aici au câștigat aur la cea mai exigentă competiție de gândire creativă a planetei, la Cannes Lions, la concursurile de cyber și design. Au fost, de altfel, singurele medalii de aur câștigate de România la Cannes în ultimii doi ani“.
Își amintește că perioada cea mai dificilă din cariera sa a fost pe vremea când era proaspătă ambasadoare a Cannes Lions în România, iar strategia de promovare a festivalului a fost legată de lansarea The Alternative School, proiect pentru care londonezii de la IA au premiat-o ani mai târziu. „La începuturi aveam viziune, instinct pentru pionierat și știam cu certitudine unde trebuie să ajung, dar n-aveam nimic palpabil care să demonstreze că aveam dreptate. Oamenii ar fi trebuit să «mă creadă pe cuvânt». Cei mai mari «sabotori» au fost neîncrederea și conformismul, pe care îl găseam absolut surprinzător din partea unor oameni care, prin natura muncii lor, celebrează gândirea diferită și abordările out of the box. Cred că m-au salvat încăpățânarea și o dezarmantă încredere în mine. N-aveam resurse, n-aveam un spațiu dedicat pentru cursuri. Dar cui îi păsa? Pe modelul «ce nu te omoară, te face mai puternic», fără să mă uit în stânga și-n dreapta prea mult, mi-am văzut de drum. A contat enorm și faptul că, dincolo de marea de conformiști neîncrezători care nu înțelegeau cum o femeie de 28 de ani face de capul ei un Creative MBA prin care își propune să schimbe nu doar industria, ci și reputația României la Cannes, am avut parte de suporteri redutabili, care au înțeles rostul proiectelor, mi-au înțeles viziunea și m-au susținut necondiționat, pe vremea când totul era pus în câteva pagini de PPT.“
Pe termen lung își dorește să recreeze modelul The Alternative School într-o insulă tropicală, să facă design pentru obiecte de nișă, să își pună amprenta pe proiectul unei case, care să-i servească deopotrivă de spațiu personal și de teritoriu
pentru traininguri, întâlniri și gastronomie creativă.