Home Actualitate După Draconide vin Orionidele: dacă rata...
Actualitate

După Draconide vin Orionidele: dacă ratați ploaia de stele de sâmbătă seara, mai urmează una (FOTO)

În luna octombrie avem două perioade când putem vedea mai multe stele căzătoare decât de obicei: noaptea de 8/9 și 20/21.

După Draconide vin Orionidele: dacă ratați ploaia de stele de sâmbătă seara, mai urmează una (FOTO)
După Draconide vin Orionidele: dacă ratați ploaia de stele de sâmbătă seara, mai urmează una (FOTO) · Foto: Business Magazin

Meteorii din acest curent apar atunci când Terra trece prin același loc prin care a trecut cometa 21 P/Giacobini-Zinner și de obicei se văd doi, trei pe oră. Anul acesta însă s-ar putea să vedem mai mulți, 60 pe oră, pentru că ne vom întâlni cu o parte densă în particule a locului prin care a trecut cometa între 1900 și 1907, afirmă specialiștii Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din București.

În 1933 și 1946, planeta a trecut prin aceeași parte a traiectoriei cometei și s-au observat adevărate “furtuni” de meteori. Se crede că anul acesta activitatea va fi mai slabă ca intensitate decât atunci, pentru că materialul din zonă s-a disipat în spațiu.

În noaptea de sâmbătă spre duminică (8/9 octombrie), undeva între ora 22 și 3 dimineața ar trebui să observăm mai multe stele căzătoare care par a veni din constelația Draco, aflată nu departe de strălucitoarea stea Vega. Nu le vom vedea pe toate în acea constelație, iar pentru a determina dacă am observat o Draconidă trebuie să prelungim înapoi traiectoria meteorului să vedem dacă ajunge în constelația Draco.



Specialiștii Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” se așteaptă ca și în 2012, 2020, 2024, 2025, 2030, 2035, 2037, 2042 și 2044 să aibă loc o activitate crescută a acestui curent de meteori, mai ales că anul viitor cometa mamă (21 P/Giacobini-Zinner) se întoarce la periheliu (aproape de Soare).

Între 2 octombrie și 7 noiembrie, Terra trece prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei 1/P Halley. Numărul de meteori pe oră crește, maximul fiind atins cândva între 20 și 22 octombrie. Stelele căzătoare par a veni din constelația Orion, de aici venind și numele curentului: Orionide.

Putem vedea în medie 25 de stele căzătoare pe oră, dar pot fi numai 10 sau chiar 60. Depinde de traiectoria planetei noastre și de bogăția norului de particule. Puteți observa Orionidele după miezul nopții până la răsăritul Soarelui interval în care constelația Orion se află deasupra orizontului. Anul acesta cerul va fi stricat de Luna în faza de Ultimul Pătrar, fiind posibil să vedem numai 10 stele căzătoare pe oră. Dacă stați cu ochii pe cer trei ore veți vedea mai multe, mai ales dacă vom avea o activitate crescută.



Acest curent de meteori este cunoscut pentru meteorii foarte strălucitori (bolizi) pe care uneori îi produce, un motiv în plus pentru a-l observa.

GHID DE OBSERVARE A METEORILOR

În serile când se produc maximele cureților de meteori, ieșiți afara la ora indicată, așezați-vă confortabil pe un șezlong sau pătură și așteptați, privind pe cer. Așteptați 15 minute pentru ca ochiul să se acomodeze cu întunericul. Nu vor trece nici 5-10 minute și veți vedea stelele căzătoare, în funcție de intensitatea maximului.

Cu cât locul de unde observați este mai întunecat, adică nu aveți lumini împrejur, cu atât veți vedea mai mulți meteori. Dacă nici Luna nu se află pe cer, puteți observa în condiții ideale meteorii.

Sursa: Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună