După ce discuțiile cu Deutsche Bank au negociat, olandezii de la ING intră în cursa pentru banca germană Commerzbank
Guvernul german analizează posibilitatea unei fuziuni între creditorul german Commerzbank și grupul olandez ING, ca o opțiune pentru crearea unui jucător bancar european de talie mondială, potrivit unor surse citate de Bloomberg. Ministrul olandez de Finanțe, Wopke Hoekstra, și adjunctul…
Guvernul german analizează posibilitatea unei fuziuni între creditorul german Commerzbank și grupul olandez ING, ca o opțiune pentru crearea unui jucător bancar european de talie mondială, potrivit unor surse citate de Bloomberg.
Ministrul olandez de Finanțe, Wopke Hoekstra, și adjunctul ministrului german de Finanțe, Joerg Kukies, au discutat această posibilitate în luna mai când s-au întâlnit la Berlin, potrivit surselor citate de publicația americană. Printre subiectele discutate de cei doi se numără dorința Berlinului ca orice bancă nouă pe care o creează să aibă sediul central în Germania.
Acțiunile Commerzbank au crescut cu 4% după ce Bloombeg a publicat articolul, în timp ce acțiunile ING au crescut cu circa 2%. Ambele entități au refuzat să comenteze.
Guvernul german deține circa 15,5% din Commerzbank, fiind astfel cel mai mare acționar al creditorului. Ministrul neamț de Finanțe a refuzat să comenteze, precum și un purtător de cuvânt al guvernului olandez.
Atât olandezii de la ING cât și italienii de la UniCredit și-au anunțat deja interesul pentru o potențială tranzacție cu Commerzbank.
După ce tranzacția prin care se dorea fuziunea dintre Deutsche Bank și Commerzbank s-a prăbușit, ministrul german de Finanțe, Olaf Scholtz, și-a schimbat mesajul public de la dorința unui campion național la nevoia unei fuziuni transfrontaliere.
„Avem nevoie de bănci mari care să opereze în Germania”, a anunțat Scholz în data de 30 aprilie la două zile după ce discuțiile între cei doi creditori germani s-au prăbușit oficial.