Home Afaceri Drumul unei tinere de la sărăcie la succ...
Afaceri

Drumul unei tinere de la sărăcie la succes în afaceri. ”Am avut o viață plină de sărăcie, una pe care doar un refugiat poate să o cunoască”

Monica Phromsavanh este fondator și CEO al Modabox, o companie cu sediul central în New York City, axată pe oferirea de servicii personalizate de fashion clientelor cu venituri mici și medii. Ea a copilărit în Misiones, un mic oraș aflat…

Drumul unei tinere de la sărăcie la succes în afaceri. ”Am avut o viață plină de sărăcie, una pe care doar un refugiat poate să o cunoască”
Drumul unei tinere de la sărăcie la succes în afaceri. ”Am avut o viață plină de sărăcie, una pe care doar un refugiat poate să o cunoască” · Foto: Business Magazin

Monica Phromsavanh este fondator și CEO al Modabox, o companie cu sediul central în New York City, axată pe oferirea de servicii personalizate de fashion clientelor cu venituri mici și medii.

Ea a copilărit în Misiones, un mic oraș aflat în nordul Argentinei, unde familia ei originară din Laos a emigrat în perioada haosului și violenței care au dominat mare parte din Asia de Sud Est.

”Am avut o viață plină de sărăcie, una pe care doar un refugiat poate să o cunoască”, a declarat Phromsavanh publicației Entrepreneur.com. ”Sute de familii trăiau într-un depozit; nu vorbeam limba spaniolă, iar persoanele laoțiene erau hărțuite și tratate cu puțin respect.”

Phromsavanh a renunțat la școală la vârsta de 14 ani, când a început să lucreze într-un depozit din Buenos Aires. Lucra în picioare 60 de ore pe săptămână, de dimineața până noaptea – experiență pe care o descrie drept o oportunitate prin care și-a construit un viitor pentru ea însăși. ”Pentru prima dată în viață, mi-am permis să fac cumpărături, să îmi cumpăr pantofi și o haină de iarnă. Acest lucru însemna mult pentru mine, eram fericită” își amintește ea.

La 17 ani, mama sa, care părăsise Argentina cu mai mulți ani înaintea ei, i-a trimis în mod neașteptat un bilet dus spre New York și bani de drum. ”Două săptămâni mai târziu, mă aflam pentru prima dată într-un avion și aterizam pe aeroportul JFK fără să știu engleza”, a spus Phromsavanh.

A început să lucreze pentru o fabrică de ciocolată, muncă pentru care era plătită cu 5 dolari/oră, funcție din care a evoluat într-un post de vânzări. ”Am acceptat fiecare schimb disponibil și nu am refuzat nicio sarcină suplimentară. Doream să muncesc mai mult decât toți colegii mei, iar când am reușit, am fost promovată în funcția de manager”, a spus ea.

S-a angajat apoi la compania de haine de lux Burberry, unde a devenit persoana responsabilă de vânzările celui mai important magazin al mărcii din New York. ”Când am renunțat la munca de la Burberry, nu știam cu siguranță dacă îmi doresc să fiu antreprenor, dar am fost convinsă că puteam să asigur clienților experiența serviciilor pe care le-ar primi într-un magazin aflat pe Fifth Avenue, la un cost mult mai mic.”

A început să vândă haine la târgurile de haine din New York, iar la scurt timp a atras o investiție inițială ce i-a permis să deschidă un magazin de 10 metri pătrați. În primul an a ajuns la vânzări de un milion de dolari. Trei ani mai târziu, Prhromsavanh a construit o echipă dedicată, s-a mutat într-un spațiu de 370 de metri pătrați și a devenit una dintre cele mai importante destinații de retail din Chelsea.

A călătorit apoi în Laos în încercarea de a-și redescoperi rădăcinile, iar atunci i-a venit ideea să lanseze Modabox. ”Eram pregătită să lansez ceva demn de cunoștințele de business pe care le-am dezvoltat în mai mulți ani și care se potriveau cu potențialul pe care știam că îl am”, a pus ea. ”Voiam să depășesc audiența la care puteam ajunge prin mijloace tradiționale.”

Modabox – afacerie ce derivă de la cuvântul ”moda”, care înseamnă, la fel ca în limba română, ”modă” în spaniolă, furnizează serviciile de lux ale unui stilist personal printr-o platformă online. Compania livrează haine alese de stiliști, ce creează outfit-urile în baza unui algoritm dezvoltat de companie.

”Este o soluție de shopping personalizat scalabilă, care a fost disponibilă inițial doar clienților ce frecventau magazinele de lux. În loc să caute timp de ore întregi ținutele ideale, clienții noștri primesc îmbrăcăminte personalizată în trend și cu prețuri accesibile”, descrie antreprenoarea cel mai recent pariu al său.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună