Home Actualitate Drona care a filmat imediat după prăbuși...
Actualitate

Drona care a filmat imediat după prăbușirea elicopterului, găsită și predată procurorilor militari

Drona care a filmat la scurt timp după prăbușirea elicopterului SMURD în lacul Siutghiol a fost găsită și predată procurorilor militari care anchetează cazul, aceasta fiind funcțională, urmând ca filmările să fie analizate de către anchetatori.

Proprietarul dronei, Bogdan Dumitru, a declarat, vineri, că o persoană l-a anunțat că drona sa pe care o pierduse luni, la scurt timp după prăbușirea elicopterului SMURD, a ajuns la Poliția Mamaia, astfel că s-a dus acolo, însă a fost trimis la IPJ Constanța, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dumitru a declarat că polițiștii de la IPJ Constanța l-au îndrumat la Parchetul Militar, că a mers și acolo, dar i s-a spus că drona nu ajunsese la procurori.

După câteva ore, a fost anunțat că drona se afla la Parchetul Militar, astfel că a mers acolo.

Bogdan Dumitru a povestit că pe drona respectivă sunt două filmări și două fotografii. Prima filmare are aproximativ 20 de secunde și se vede cum coada elicopterului se mișcă puternic ca și cum cineva ar trage de ea, iar cea de-a doua filmare nu este deocamdată disponibilă. Bărbatul a mai spus că în zilele următoare se va duce la Parchet cu o altă dronă în care va introduce cardul din drona care a filmat pentru ca acele imagini să poată fi disponibile și analizate de către anchetatori.

El a precizat că din imaginele înregistrate de dronă se pot vedea o mașină de pompieri și o barcă ce se apropie de locul unde s-a prăbușit elicopterul.

Bogdan Dumitru a mai declarat că a aflat de pe Facebook că un elicopter s-a prăbușit în lacul Siutghiol și a plecat înspre stațiunea Mamaia, luând drona cu el.
El a precizat că imediat ce a ajuns la locul accidentului a înălțat drona, îndreptând-o înspre o zonă a lacului unde observase o pată de ulei.

“Am ridicat drona să văd cine e pe mal și am trimis-o pe un punct din lac unde părea să fie ulei, dar era kerosen. Am ridicat drona la 64 de metri altitudine și era o chestie care se agita acolo prinsă de ceva. Când am încercat să o duc mai jos am pierdut controlul dronei. Filmarea a durat trei-patru minute, așa îmi aduc aminte”, a spus Bogdan Dumitru.

El a spus că nu își explică de ce a pierdut controlul dronei.

“Când o dronă își pierde controlul trebuie să se ducă în punctul de unde a plecat. Dacă i se termină bateria, atunci când ajunge la 20 la sută aterizează. Ea se afla atunci la 174 de metri de țărm și avea o viteză de cinci-șase metri pe secundă”, a povestit Bogdan Dumitru.

Bărbatul a mai spus că a căutat drona începând de luni seară, însă fără succes, iar vineri dimineață a primit un telefon de la o persoană care i-a spus că drona a fost găsită și predată Poliției Mamaia de către un angajat al unui hotel.

Oficiali ai Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție declaraseră pentru MEDIAFAX că procurorii care se ocupă de acest dosar nu primiseră informația că drona a fost recuperată și că aparatul nu era în posesia anchetatorilor.

Sursele citate au menționat că dacă o persoană sau o autoritate recuperează aparatul, trebuie să-l predea anchetatorilor în baza unui proces-verbal.

Medicul Laura Vizireanu (39 de ani), asistenta Gabriela Harton (38 de ani), care era însărcinată, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu (47 de ani) și copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel (42 de ani), și-au pierdut viața în urma accidentului aviatic din Constanța. Elicopterul SMURD care s-a prăbușit luni după-amiază în lacul Siutghiol transportase un pacient cu embolie pulmonară de la Tulcea la Spitalul Județean din Constanța și se întorcea de la Aeroportul ”Mihail Kogălniceanu”, unde alimentase cu combustibil.

Operațiunile de căutare și salvare au durat aproximativ 12 ore. Accidentul a fost anunțat de un martor la numărul de urgență 112, la ora 16.11, iar în jurul orei 16.30, primele echipaje ale ISU Dobrogea au început operațiunile de căutare pe lac. Intervenția s-a încheiat oficial marți, la ora 4.10, când a fost adusă la mal ultima victimă.

Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București au dispus începerea urmăririi penale în acest caz pentru infracțiunile de neluare și nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. De asemenea, în continuarea cercetărilor, procurorii militari au extins urmărirea penală pentru ucidere din culpă. Ulterior, ancheta a fost preluată de Secția Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorul general Tiberiu Nițu declara miercuri că, deocamdată, nu a fost identificată cauza prăbușirii elicopterului SMURD, precizând că dacă se va stabili că decesul celor patru persoane “nu s-a datorat unei fapte umane”, ci unei “împrejurări fortuite”, nu va fi nimeni tras la răspundere.

Potrivit lui Nițu, în cazul oricărui accident urmat de decesul unor persoane este investigată o posibilă faptă de ucidere din culpă, dar sunt situații când se stabilește că decesul nu s-a datorat unei fapte umane, ci unei “împrejurări fortuite”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună