Home Actualitate DreamWorks Animation va concedia 500 de...
Actualitate

DreamWorks Animation va concedia 500 de angajați și va încetini ritmul de lansare a animațiilor sale

Compania DreamWorks Animation SKG Inc., cofondată de Steven Spielberg și Jeffrey Katzenberg, va concedia 500 de persoane, reprezentând un sfert din numărul său total de angajați, și va încetini ritmul de lansare a producțiilor sale, după rezultatele slabe înregistrate de ultimele sale filme.

Potrivit AFP, studioul care a lansat cunoscuta producție “Shrek” a anunțat într-un comunicat de presă că această decizie va permite implementarea “unui nou plan strategic pentru restructurarea activității sale centrate pe filme de animație și asigurarea realizării unor producții cinematografice rentabile de înaltă calitate”.

Totodată, DreamWorks Animation se va limita la producerea a două filme pe an, față de trei previzionate, pentru “a-și crește la maximum rezultatele și talentele, reducând totodată costurile și crescând rentabilitatea” acestor producții.

Următorul film al DreamWorks Animation, “Home”, va fi lansat pe 27 martie.

Totodată, DreamWorks urmează să lanseze șase filme în următorii trei ani: “Kung Fu Panda 3” (prevăzut pentru lansare pe 18 martie 2016, în SUA), “Trolls” (4 noiembrie 2016), “Boss Baby” (13 ianuarie 2017), “The Croods 2” (22 decembrie 2017), “Larrikins” (16 februarie 2018) și “How to Train Your Dragon 3” (29 ianuarie 2018).

Un alt film, “Captain Underpants”, va fi realizat în afara studioului DreamWorks, cu costuri de producție semnificativ reduse, urmând să fie lansat în 2017.

Începând cu pelicula “Trolls”, costurile medii de producție ale fiecărui film al DreamWorks vor fi reduse la 120 de milioane de dolari, față de 145 de milioane de dolari.

“Sunt încrezător că această strategie ne va permite să producem filme mari, cu rezultate de box office mai bune (…)”, a declarat directorul general al DreamWorks Animation, Jeffrey Katzenberg.

În prezent, potrivit presei de specialitate, DreamWorks Animation are între 1.950 și 2.200 de angajați. Restructurarea va afecta toate diviziile companiei.

Ca urmare a acestei restructurări, DreamWorks Animation trebuie să plătească, pentru ultimul trimestru al anului 2014, un impozit inițial înainte de aplicarea deducerilor, în valoare de 290 de milioane de dolari.

DreamWorks Animation are o cifră de afaceri de aproximativ 700 de milioane de dolari.

În luna aprilie, Jeffrey Katzenberg declara că trei din cele mai recente patru filme lansate de DreamWorks Animation nu au avut încasări și o audiență la nivelul așteptărilor companiei.

Cotidianul The Los Angeles Times a anunțat, marți, că DreamWorks Animation plănuiește concedieri “semnificative”, la câteva luni după ce s-au spulberat șansele de a găsi un cumpărător și la câteva săptămâni după o serie de schimbări la nivel de management.

Mai mulți angajați ai DreamWorks și-au informat, săptămâna trecută, sindicatul care îi reprezintă, The Animation Guild, despre faptul că vor fi concediați. Informația a fost făcută publică de Steve Hulett, reprezentant al The Animation Guild.

Printre persoanele concediate se numără animatori și personal din producție, precum și personal tehnic, potrivit L.A. Times și Variety.

În urmă cu două săptămâni, au fost numiți noi președinți ai diviziei de animație, Bonnie Arnold și Mireille Soria, în timp ce directorul departamentului de creație (Chief Creative Officer), Bill Damaschke, și-a dat demisia.

Jeffrey Katzenberg a purtat negocieri pentru o posibilă vânzare a studioului, printre alții cu SoftBank Corp, în septembrie 2014, și Hasbro Inc, în noiembrie 2014, însă discuțiile s-au încheiat rapid fără rezultat.

Într-o perioadă destul de profitabilă pentru peliculele de animație, studioul a înregistrat pierderi uriașe cu filme precum “Dl. Peabody și Sherman/ Mr Peabody & Sherman”, “Turbo” și “Cinci eroi de legendă/ Rise of the Guardians”.

Săptămâna trecută, DreamWorks Animation a primit însă și o veste bună, o nominalizare la premiile Oscar pentru filmul “Cum să îți dresezi dragonul 2/ How to Train Your Dragon 2”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună