Drama din spatele tinerei generații: Balanța work-life este înclinată în favoarea timpului liber
Generația Z, care abia a început să apară în forța muncii, este probabil cel mai vitreg segment de profesioniști (viitori), prin prisma faptului că piața este în acest moment nepregătită să îi primească, în sensul că nu este gata…
Generația Z, care abia a început să apară în forța muncii, este probabil cel mai vitreg segment de profesioniști (viitori), prin prisma faptului că piața este în acest moment nepregătită să îi primească, în sensul că nu este gata să se reinventeze pentru ei. Sunt tineri debusolați, cărora sistemul educațional actual nu le oferă nicio directivă, ca atare își vor alege meseria ignorându-și potențialul profesional sau competențele. În fața actualilor angajatori, apar nepregătiți, dar cu așteptări mari, ca atare nu prezintă niciun fel de potențial pentru organizații.
De aici și nivelul de șomaj în rândul lor( vorbim despre absolvenții de liceu din ultimii doi ani) și perspectiva generală de viitor care, la prima vedere, pare sumbră. Părinții lor (cei din generația X, obișnuiți cu un sistem cum spuneam mult mai riguros atât de educație cât și economic) învinovățesc școala pentru situația tinerilor Z.
Ei acuză angajatorul , de cele mai multe ori, ridică momentan din umeri, fiind orientat, dat fiind contextual economic actual, către profesioniști care să poată aduce valoare imediată în organizație, pregătiți, cel puțin la nivel theoretic. Este posibil însă ca din rândul acestor tineri ( parte din ei copii încă) să se ridice în viitor niște minți geniale, din perspectiva faptului că au o abordare complet diferită, realmente “out of the box”, nealterată de paradigme și modele tradiționale, care ar putea revoluționa în măsura în care vor fi incluși în contexte potrivite pentru ei.