Două dintre cele mai puternice bănci ar putea să FUZIONEZE și să creeze o bancă-gigant
UniCredit Italia a anunțat recent că este interesată de o eventuală fuziune cu Commerzbank, a doua bancă germană, potrivit unor surse citate de Reuters. Dacă se va concretiza tranzacția, ar urma să se creeze una dintre cele mai mari bănci din Europa.
Cea mai mare bancă italiană, care caută potențiali parteneri în Europa, a semnalat că este interesată de o fuziune, care ar putea avea loc odată ce planul de restructurare al băncii va fi finalizat, în următorii doi ani.
Deși este încă în stadiu incepient, interesul UniCredit pentru Commerzbank, guvernul german, care deține 15% din Commerbank, după ce a salvat-o în timpul crizei financiare, ar putea să paveze o fundație pentru ceea ce ar fi una dintre cele mai mari fuziuni din istoria băncilor europene, din afara granițelor unei singure țări.
Acțiunile Commerzbank au crescut cu peste 3% în Frankfurt după anunțul Reuters, în timp ce UniCredit a scăzut cu aproape 3% în Milano.