Dosarul licențelor Microsoft - DNA: Fostul șef al Fujitsu i-a dat 3 milioane de euro ministrului Gabriel Sandu, prin Dinu Pescariu
Fostul șef al Fujitsu în România Claudiu Florică i-ar fi oferit 3 milioane de euro fostului ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, ceruți de acesta pentru încheierea acordului 2009-2012 privind cumpărarea dreptului de utilizare de programe, susțin procurorii din dosarul licențelor Microsoft.
Anchetatorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) arată, într-un document din dosarul licențelor Microsoft, că Gabriel Sandu, ministru ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010 și membru al Grupului de Promovare a Tehnologiei Informației în România, ar fi cerut mită de la avocatul Doru Boștină și de la fostul șef al Fujistsu România, Claudiu Florică, pentru facilitarea accesului la contractele privind licențele Microsoft.
Astfel, se arată în documentul citat, Sandu “a inițiat și contrasemnat HG nr.460 din 15 aprilie 2009 pentru atribuirea competenței MCSI de a desfășura procedura de licitație deschisă, licitație restrânsă sau negociere cu publicare prealabilă a unui anunț de participare, după caz, în vederea încheierii unui acord-cadru ce are ca obiect achiziția dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare și a încheiat Acordul cadru cu Asocierea CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL în condițiile în care documentația de achiziție a inclus criterii restrictive de natură a favoriza Asocierea mai sus menționată și fără a avea în vedere prețurile practicate de aceasta raportat la cele practicate de Microsoft în relația cu SC DIM SOFT SRL și ulterior de SC DIM SOFT SRL în relația cu D-CON.NET GmbH”.
Anchetatorii notează că Gabriel Sandu “a pretins de la avocatul Boștină Doru suma de 1.800.000 de euro pentru a asigura derularea în continuare a contractului de licențiere Microsoft” și că “a pretins și primit de la Florică Claudiu, prin intermediul lui Pescariu Dinu, suma de 3.000.000 de euro, bani ce i-au fost virați într-o societate de tip off – shore, pentru a asigura/înlesni Asocierea D-CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL, încheierea acordului cadru pentru 2009-2012 pentru achiziția dreptului de utilizare produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare”.
Referitor la fostul șef al Fujitsu, Claudiu Florică, procurorii arată, potrivit declarațiilor martorilor audiați până la acest moment, că acesta, în 2003, “a identificat o oportunitate de afaceri în distribuirea de licențe Microsoft către Guvernul României, sens în care a cooptat în această afacere mai multe persoane ce aveau posibilitatea să înlesnească încheierea și respectiv derularea contractului prin susținerea financiară pe care o puteau acorda sau prin influența pe care o aveau direct sau indirect asupra unor oameni politici sau asupra unor membrii ai Guvernului”.
Potrivit DNA, un martor audiat în dosar a arătat, în declarația sa, că “Dinu Pescariu este cel care trebuia să asigure susținere financiară și relaționarea cu persoane ce aveau influență aspra unor membri ai Guvernului, să asigure deschiderea unor conturi în străinătate din care să fie efectuate plăți către miniștrii sau funcționarii implicați”.
“Florică Claudiu a apelat la Dinu Pescariu, iar prin intermediul acestuia la Nicolae Dumitru. Acesta din urmă era perceput ca o persoană cu potențial financiar prin firmele pe care le controla (Grupul Niro) și ca o persoană influentă prin relaționarea cu diverse persoane din lumea politică. …. . Florică Claudiu discuta la data respectivă despre un contract de ordinul zecilor de milioane de dolari și lăsa de înțeles că e nevoie de susținere financiară”, se mai arată în declarația martorului DNA.
Procurorul general al Parchetului ICCJ a trimis ministrului Justiției, președintelui și PE referatul DNA prin care se solicită aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul celor nouă foști miniștri care în perioada mandatelor ar fi săvârșit fapte de corupție, în cazul licențelor Microsoft.
Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere și din societățile implicate în derularea proiectului privind licențele Microsoft pentru școli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.
DNA susține că foștii miniștri Dan Nica, Șerban Mihăilescu, Țicău Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu și Sandu Gabriel “și-au exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licențiere din 15.04.2004 în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, și implicit permițând plata unor comisioane către persoanele implicate”.
Totodată, anchetatorii au indicii că cei șase foști miniștri au pretins și primit sume de bani pentru a-și exercita în mod defectuos atribuțiile de serviciu și pentru a-și exercita influența asupra altor persoane, pentru a fi favorizată firma Fujitsu Siemens Computers la încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft.