DOSARUL furtului de tablouri: Dogaru și Darie, CONDAMNAȚI la șase ani și opt luni de închisoare
Judecătoria Sectorului 3 i-a condamnat, marți, pe Radu Dogaru și Eugen Darie la șase ani și opt luni de închisoare cu executare, pentru furtul celor șapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012.
Instanța a decis aplicarea pedepsei de șase ani și opt luni în cazul lui Radu Dogaru pentru infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave. Judecătorii l-au mai condamnat pe Dogaru la trei ani și șase luni, pentru constituirea unui grup criminal și la patru ani de închisoare, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Pedepsele au fost contopite, astfel că Dogaru ar urma să execute, când decizia va rămâne definitivă, pedeapsa cea mai grea, de șase ani și opt luni de închisoare.
Eugen Darie a fost condamnat de instanța Judecătoriei Sectorului 3 la șase ani și opt luni de închisoare pentru complicitate la furt calificat, cu consecințe deosebit de grave și la trei ani de închisoare pentru constituire de grup criminal, urmând să execute pedeapsa cea mai grea.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro