DOSARUL FRAUDELOR BANCARE - Asociația Română a Băncilor: Ancheta DIICOT vizează 0,28% din numărul de unități bancare. Pare un fenomen exterior sistemului
Ancheta DIICOT vizează 0,28% din numărul de sucursale bancare, eventualul prejudiciu echivalează cu 0,04% din creditul neguvernametal, iar faptele verificate par "un fenomen exterior sistemului bancar", susține Asociația Română a Băncilor, punct de vedere exprimat anterior și de guvernatorul BNR.
“Referitor la acuzațiile nefondate privind «virusarea sistemului bancar în proporție de 80%», menționăm că orice raportare la indicatorii sistemului bancar prezintă un impact de 0,28% după numărul de sucursale din totalul de 5.688 unități bancare, la finele lunii iunie 2012, și de 0,043% după ponderea creditelor potențial afectate din total credit neguvernamental, care se cifra, în luna septembrie 2012, la 51 miliarde de euro (valoarea totală a prejudiciului potențial cauzat este estimată la suma de 22 milioane de euro, potrivit DIICOT)”, arată ARB, într-un comunicat. Asociația apreciază că indiciile făcute publice până prezent “conduc mai degrabă la predominanța unui fenomen exterior sistemului bancar”, astfel că formulări precum “caracatița bancară” sunt “forțate și extrem de periculoase”.