DOSARUL BANCHERILOR: Mihai Stan a încercat să obțină ilicit fonduri europene, prin firme controlate de el
Lider al grupării de fraudare a băncilor, Mihai Stan, a încercat să obțină ilicit fonduri europene, prin intermediul a trei societăți, Ancuta SRL, Alram Servinvest și Eurotrading SRL, în baza unor documente și declarații false, potrivit DIICOT.
Mihai Stan – care nu a fost găsit la domiciliu când vineri au descins, joi, anchetatorii – este acuzat de DIICOT că în perioada 2010-2012 i-a determinat pe reprezentanții celor trei societăți comerciale “să prezinte și să folosească documente și declarații false față de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în scopul obținerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene (pntru partea de finanțare de 90 la sută din fonduri europene)”, precum și fonduri din bugetul de stat, pentru partea de finanțare de zece la sută. Totodată, Mihai Stan ar folosit în raport de băncile comerciale CEC Bank, BRD, OTP Bank, Piraeus Bank, Eximbank și Garanti Bank, înscrisuri sub semnătură privată (situații financiare și bilanțuri contabile) și înscrisuri oficiale falsificate (certificate de atestare fiscală și acte de identitate), “în scopul producerii de consecințe juridice cu ocazia negocierii, încheierii și executării unor contracte de creditare cu unități bancre din România”, arată DIICOT.