Donald Tusk, mesaj către Viorica Dăncilă: Poate că sunt de modă veche, dar este responsabilitatea judecătorilor și nu a politicienilor să decidă cine este vinovat și cine nu
Președintele Consiliului European Donald Tusk i-a transmis, joi, la Bruxelles, premierului Viorica Dăncilă că, în opinia sa, este responsabilitatea judecătorilor și nu a politicienilor să decidă cine este vinovat.
„Întrevedere cu PM @VDancila_PM despre parcursul #RO2019EU, #SibiuSummit, statul de drept. Poate că sunt de modă veche, dar continui să cred că este responsabilitatea judecătorilor și nu a politicienilor să decidă cine este vinovat și cine nu”, precizează Donald Tusk, într-un mesaj postat pe Twitter.
Premierul Dăncilă, declara anterior întâlnirii cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, că va explica oficialilor de la Bruxelles despre măsurile din Justiție, cum ar fi ordonanța pe completurile de 5.
Șeful Executivului anunța, miercuri, că a discutat cu ministrul Justiției Tudorel Toader legat de ordonanța ce vizează completurile de cinci judecători, dar că nu va intra în discuție săptămâna aceasta, acum fiind prioritar bugetul.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro