Donald Trump și Kim Jong-Un se întâlnesc mâine dimineață în Singapore
Președintele SUA, Donald Trump, și liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, se întâlnesc marți dimineață, în Singapore, un summit istoric care are obiectivul instaurării păcii în Peninsula Coreea.
Întrevederea celor doi lideri va avea loc marți dimineață în Hotelul de lux Capella, situat pe Inusla Sentosa din Singapore.
O zonă specială de securitate a fost instituită pe Insula Sentosa, iar la eveniment sunt prezenți aproximativ 3.000 de jurnaliști.
Donald Trump, care s-a remarcat prin politici protecționiste, pentru consolidarea rolului Statelor Unite în lume, a avut în primul an de mandat o abordare dură față de Kim Jong-Un, amenințându-l de multe ori cu înlăturarea de la putere. Recent, președintele SUA a afișat deschidere față de liderul nord-coreean, cerându-i să renunțe la armele nucleare și să accepte pacea în Peninsula Coreea, sugerându-i că există posibilitatea primirii de stimulente economice.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro