Doi sibieni urmăriți în Polonia pentru că obligau persoane să cerșească, prinși de polițiști
Doi sibieni urmăriți de autoritățile din Polonia, în baza unor mandate europene, după ce, profitând de handicapul fizic al unor persoane, le obligau să cerșească, după care le luau banii prin amenințări cu violența, au fost prinși de către polițiști și reținuți pentru 30 de zile.
Potrivit unui comunicat transmis joi, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au depistat două persoane, urmărite la nivel internațional, în baza unor mandate europene de arestare emise de autoritățile poloneze, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pentru depistarea acestora, polițiștii au beneficiat de informații suplimentare obținute prin Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul general al Poliției Române.
Cele două persoane, un bărbat de 47 de ani și o femeie de 41 de ani, ambii din localitatea sibiană Hosman, au fost depistate în localitatea de domiciliu.
Conform sursei citate, autoritățile judiciare din Polonia au emis, în februarie, pe numele celor doi mandate europene de arestare, pentru zece infracțiuni de trafic de persoane, comise în perioada 1997 – 2012.
Cei doi, împreună cu alte persoane, profitând de condițiile de viață și de handicapul fizic al unor persoane, le-ar fi obligat să cerșească, luând ulterior victimelor banii obținuți din cerșetorie prin amenințări cu violența.
Cei doi au fost prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru confirmarea mandatelor europene de arestare, după care Curtea de Apel Alba Iulia a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pe 30 de zile.