Doi parteneri se alătură echipei de management în cadrul firmei de avocatură ZRVP și alți patru avocați au fost promovați pe diferite trepte de senioritate
Societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) anunță că Violeta Saranciuc și Alexandru Iorgulescu au fost promovați în poziția de partener, începând cu 1 martie, astfel că echipa de management a ajuns la 17 parteneri. Atât Violeta Saranciuc…
Societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) anunță că Violeta Saranciuc și Alexandru Iorgulescu au fost promovați în poziția de partener, începând cu 1 martie, astfel că echipa de management a ajuns la 17 parteneri.
Atât Violeta Saranciuc cât și Alexandru Iorgulescu și-au început cariera în cadrul ZRVP în urmă cu 15 ani, trecând prin toate nivelurile profesionale, de la stagii de practică în timpul studiilor universitare până la coordonarea a numeroase proiecte de amploare și mandate strategice din domenii diverse, spun reprezentanții casei de avocatură.
„Drumul avocaturii este fascinant și poate fi parcurs cu succes doar de cei care urmează această cale cu pasiune, dăruire și multă, multă muncă. Îi felicit pentru această realizare și le doresc mult succes în continuare.”, spune Cosmin Vasile, managing partner Zamfirescu Racoți Vasile & Partners.
În paralel alți patru avocați din cadrul departamentului Litigii au avansat pe diferite trepte de senioritate. Astfel, Daniela Iacob a fost promovată în poziția de managing associate, iar avocatele Andreia Moraru, Adelina Petcu și Andra Bălțatu au devenit senior associates.
Promovările actuale au extins echipa de managing associates la 11 avocați cu atribuții de coordonare a echipelor de litigii, după ce, anul trecut, un alt avocat senior, Eugen Tudose, a avansat pe această treaptă de senioritate.
De asemenea, departamentul de litigii a câștigat recent un nou avocat senior prin cooptarea Cristinei Onofrei, avocat cu peste zece ani de experiență în litigii civile și comerciale, drept administrativ și achiziții publice.