Doi cercetători europeni au făcut o descoperire surprinzătoare: „Angajații fericiți nu sunt neapărat mai productivi”

Andre Spicer, profesor care studiază comportamentul în organizații la Cass Business School în Londra și Carl Cederström, profesor asociat de teorie a organizației la Universitatea Stockholm, au studiat impactul fericirii în cadrul corporațiilor. Potrivit unui articol publicat de Harvad Business Review, în cadrul căruia și-au publicat descoperirile, fericirea angajatului nu este corelată neapărat cu productivitatea acestuia. Cei doi spun că trendul recent al companiilor care vizează fericirea angajaților, în scopul îmbunătățirii productivității acestora, datează încă din perioadă experimentelor Hawthorne din anii 1920, care vizau schimbarea mediilor în care lucrează angajații pentru a crește productivitatea la o fabrică. De atunci, această credință a fost aplicată de aproape toate filosofiile corporatiste – angajații fericiți – înseamnă angajați productivi. Cei doi autori spun că acesta este un simplu mit.

„Fericirea nu conduce neapărat o creștere a productivității”, au scris cei doi, care citează un studiu derulat în supermarketurile din Marea Britanie și care a descoperit că pe măsură ce angajații erau mai nefericiți, supermarketurile înregistrau profituri mai mari. Studiul a descoperit de asemenea o corelație între satisfacția la locul de muncă și productivitate. O altă cercetare a arătat opusul, sugerând că efectul fericirii asupra productivității este vag.

Mai mult decât atât, dacă fericirea îi face pe oameni mai energici și mai eficienți, căutarea acestei stări emoționale poate fi epuizantă: „Nefericirea nu este doar nefericire; este mai rău decât atât, eșecul de a fi fericit”. Când aștepți ca munca să te facă fericit, înseamnă că aștepți ca șeful tău să îți satisfacă nevoile emoționale. Scriitorii menționează un studiu al cercetătorului Susanne Ekmann, care a descoperit că angajații care se așteptau ca munca să îi facă fericiți erau confuzi în legătură cu rolul pe care șefii lor îl aveau în viața lor. În loc să se uite la șefi pentru ceea ce sunt, îi considerau drept „soți sau părinți surogat”. Când angajații nu primeau „răspunsul emoțional” așteptat de la manageri, se simțeau „neglijați și începeau să exagereze”.

„În realitate, munca, la fel ca orice alte aspecte ale vieții – ne va crea o paletă largă de emoții. Fericirea, bineînțeles, este minunat de experimentat, dar nimic nu poate fi forțat în existența proprie.” Duoul scrie că, pe măsură ce ne implicăm mai puțin activ în căutarea fericrii prin jobul nostru, cu atât vom fi mai predispuși să experimentăm „bucurie spontană și plăcută, nu construită și opresivă”.