Home Actualitate Doar în România: Monica Iacob Ridzi poat...
Actualitate

Doar în România: Monica Iacob Ridzi poate fi eliberată pentru că a absolvit în detenție un curs cu media 10

Magistrații Judecătoriei Gherla, care au aprobat cererea de liberare condiționată a Monicăi Iacob Ridzi arată, în motivare, că aceasta a absolvit în detenție cursul de calificare ”lucrător în gospodărie agroturistică” cu media 10 și a avut o comportare regulamentară.

Potrivit motivării magistraților Judecătoriei Gherla remisă, marți, corespondentului MEDIAFAX, Monica Iacob Ridzi nu a fost sancționată disciplinar, a muncit și s-a achitat de sarcinile primite, astfel că a câștigat 237 de zile prin muncă.

”Instanța reține că din procesul verbal întocmit de comisia de liberare condiționată din Penitenciarul Gherla, reiese că Monica Iacob Ridzi execută o pedeapsă de 5 ani (adică 1.826 de zile). A executat până în 24 octombrie 2017 un număr de 1.367 zile închisoare. Pentru a putea beneficia de liberare condiționată, ea trebuie să execute 2/ 3 din pedeapsă, adică 1.217 zile închisoare. Deținuta nu a fost sancționată disciplinar, a muncit și s-a achitat de sarcinile primite, astfel că a câștigat 237 de zile prin muncă, a avut o comportare regulamentară și a dat dovezi de îndreptare. A elaborat lucrarea <Securitate și sănătate în muncă. O perspectivă legislativă evolutivă>, care are caracter științific, iar în timpul detenției a absolvit un curs de calificare pentru ocupația de <lucrător în gospodărie agroturistică> cu media 10. Pentru rezultate bune a fost recompensată de 25 de ori”, se arată în motivare.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună