Doar în România: la CFR Călători, în primele 9 luni ale acestui an, s-au acordat 233 de ANI de CONCEDIU MEDICAL
Dacă intrați într-o instituție publică și așteptați minute bune să găsiți un funcționar să vă ajute, nu vă mirați. Restul sunt în concediu. Medical sau de odihnă. Spre exemplu, 7 din 10 angajați de la ANAF au fost în concediu medical. La CFR Călători, în primele 9 luni ale acestui an, s-au acordat 233 de ani de concediu medical.
Realitatea TV a solicitat în urmă cu o lună companiilor de stat o situație legată de numărul de zile de concediu medical și de odihnă acordate angajaților. Anul acesta, în 8 luni, adică din ianuarie până în august, angajații de la Poșta Română, peste 25 de mii la număr, au avut aproape 500 de mii de zile de concediu de odihnă. Adică, 1.365 de ani. Când vine vorba despre concediul medical, compania n-a specificat câte zile a acordat anul acesta, doar că anul trecut 5.442 de angajați au fost bolnavi. Adică unul din 5.
La Oficiul de Cadastru București lucrează 146 de oameni. Anul acesta, până în septembrie, au avut peste 1.600 de zile de concediu de odihnă, adică în 9 luni, însumat, 4,6 ani de vacanță. Tot în această instituție, angajații care s-au îmbolnăvit au avut nevoie de îngrijiri și recuperare peste o mie de zile. Adică, în 9 luni au stat 2,9 ani în medical.
La CFR Călători, cei aproape 13 mii de angajați au stat peste 85 de mii de zile în concediu medical. Adică, în 9 luni au avut 233 de ani de medical. Compania nu a furnizat numărul zilelor de concediu de odihnă acordate anul acesta. Le-a oferit pe cele date anul trecut – aproape 268 de mii, adică echivalentul a 734 de ani.
La CFR SA, sunt 23 de mii de salariați. Au fost acordate până în septembrie peste 160 de mii de zile de concediu medical, echivalentul a 442 de ani. Numărul zilelor de concediu de odihnă depășește 11 mii, adică 32 de ani.
Angajații Fiscului, aproape 25 de mii de oameni, s-au bucurat în primele 9 luni ale acestui an de aproape 412 mii de zile de vacanță. Adică, 1.128 de ani. ANAF NU a precizat câte zile de concediu medical au fost oferite anul acesta, dar ne-a comunicat că anul trecut aproape 18 mii dintre salariați s-au îmbolnăvit și n-au venit la serviciu. Adică 7 din 10.
Cititi mai multe pe www.realitatea.net