DNA cere revocarea lui Lucian Onea de la DNA Ploiești și încetarea activității pentru alți trei procurori
Procurorul șef adjunct DNA Călin Nistor, care asigură conducerea Direcției, a trimis, joi, Secției de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcția de procuror DNA Ploiești pentru Lucian Onea și cereri de încetare a activității pentru încă trei procurori de la aceeași structură.
“La data de 10 ianuarie 2019, procurorul șef adjunct, care exercită atribuțiile procurorului șef al DNA, a transmis Secției de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, a domnului Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul acestui serviciu, în prezent suspendat din această funcție, întrucât acesta și-a exercitat în mod necorespunzător atribuțiile specifice funcției deținute”, arată DNA, într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituției.
De asemenea, tot joi, au fost transmise Secției de procurori a CSM cererile de încetare a activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești pentru procurorii Deaconu Giluela, Savu Alfred Virgiliu și Răileanu Elena Cerasela.
Mai mulți procurori de la DNA Ploiești au fost citați să se prezinte joi la Parchetul General, la Secția pentru ancheta magistraților, în dosarul în care sunt cercetați fostul șef DNA Ploiești, Lucian Onea și fostul procuror Mircea Negulescu.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro