Diviziile de property management ale JLL din România și Slovacia trec sub umbrela olandezilor de la MVGM
Compania olandeză de consultanță imobiliară MVGM anunță finalizarea preluării diviziei de property management a JLL România, ca parte componentă a acordului de preluare a operațiunilor JLL de property management din Europa și a parteneriatului de alianță în zece țări europene.
Compania olandeză de consultanță imobiliară MVGM anunță finalizarea preluării diviziei de property management a JLL România, ca parte componentă a acordului de preluare a operațiunilor JLL de property management din Europa și a parteneriatului de alianță în zece țări europene.
Tot astăzi, MVGM a mai anunțat și finalizarea achiziției diviziei JLL din Slovacia.
“Ne aflăm acum în ultima fază de achiziție a operațiunilor de property management aparținând JLL. Prin urmare, prezența MVGM la nivel internațional se conturează vizibil”, explică Menno van der Horst, Membru în Consiliul de Administrație MVGM.
MVGM și JLL au anunțat acordul de achiziție în luna iulie a acestui an, tranzacție prin care MVGM își extinde prezența în alte opt țări din Europa.
Echipele din Spania, Portugalia, Belgia, Luxemburg, Polonia, Cehia, România și Slovacia numără 540 de angajați, iar cele deja existente din Olanda și Germania au fost extinse.
“Echipa din România este entuziasmată să se alăture MVGM, lider european în property management. Suntem cu toții pasionați de munca noastră și dornici să contribuim și mai mult la dezvoltarea domeniului de property management prin optimizarea acestuia cu ajutorul digitalizării,” completează Mariana Stamate, Managing Director Romania.
MVGM va integra treptat noile activități în fluxul de lucru actual, încheind separat tranzacțiile pentru fiecare entitate legală în parte. România este a șaptea țară în care s-a încheiat procesul de achiziție. Ultimele serii de tranzacții, pentru operațiunile din Spania, Portugalia și Polonia, sunt planificate pentru finalul anului 2019.
În ultimii cinci ani, compania s-a dezvoltat în mod constant, prin creștere organică, dar și prin intermediul achizițiilor, din palmaresul tranzacțiilor făcând parte PropertyFirst din Germania, în 2019, fuziunea cu Verwey, în 2018 și achiziția Actys din Olanda, în 2016.