Directorul suspendat al APIA Suceava, cercetat în cazul subvențiilor ilegale, repus în funcție
Directorul executiv al APIA Suceava, Eugen Mogoș, care a fost suspendat din funcție după ce procurorii DNA au început cercetările în cazul său într-un dosar privind acordarea ilegală de subvenții agricole a fost repus în funcție, dar intră în concediu de odihnă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mogoș a declarat corespondentului MEDIAFAX că de miercuri a încetat suspendarea sa din funcția de director executiv al APIA Suceava.
“De ieri mi-am reluat activitatea”, a spus directorul APIA Suceava.
El a menționat că urmează să intre în concediu de odihnă, iar după această perioadă să-și desfășoare activitatea într-un alt centru județean al APIA.
“La întoarcerea din concediu e posibil să merg într-un alt centru județean pentru o perioadă de timp”, a spus Mogoș, care a adăugat că această detașare la un centru din alt județ se va face la solicitarea procurorilor DNA.
Mogoș a precizat că în dosar se continuă cercetările și că este posibil să mai fie chemat la audieri. El nu a dat alte detalii în privința anchetei din acest caz, și nici în ceea ce privește încetarea suspendării sale din funcția de director executiv al APIA Suceava.
Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Dorel Gheorghe Benu, directorul APIA Suceava, Eugen Mogoș, directorul adjunct al APIA Suceava Delia Moldoveanu și alte cinci persoane sunt cercetați într-un dosar de acordări ilegale de subvenții agricole în județul Suceava.
Cercetările în acest dosar vizează admiterea la plată a unor cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafață sau în domeniul zootehnic, unor persoane fizice, juridice, parohii și mănăstiri care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate. Din documentele anchetatorilor a reieșit că în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar în 2013 alte 213 dosare de subvenții pentru parohii și mănăstiri din județul Suceava.
Ancheta vizează subvenții acordate în perioada 2012-2014, prejudiciul estimat fiind de peste cinci milioane de lei.