Home Actualitate Directorul IGR: Proiectul Roșia Montană...
Actualitate

Directorul IGR: Proiectul Roșia Montană nu este în avantajul statului român. "Avizul favorabil dat de fostul director general este un fals grosolan"

Directorul general al Institutului Geologic al României, Ștefan Marincea, a declarat, marți, că proiectul Roșia Montană "nu este în avantajul statului român", el precizând parlamentarilor din Comisia specială că avizul favorabil dat de fostul director general "este un fals grosolan".

Directorul IGR: Proiectul Roșia Montană nu este în avantajul statului român. "Avizul favorabil dat de fostul director general este un fals grosolan"
Directorul IGR: Proiectul Roșia Montană nu este în avantajul statului român. "Avizul favorabil dat de fostul director general este un fals grosolan" · Foto: Business Magazin

Ștefan Marincea a criticat proiectul de la Roșia Montană, arătând că acesta nu respectă principiile dezvoltării durabile și respectului față de mediu, nici “valorificarea complexă” și nici “directiva deșeurilor periculoase”.

Marincea a fost întrebat de către președintele Comisiei Roșia Montană, Darius Vâlcov, despre faptul că Institutul Geologic Român a dat un aviz favorabil pentru acest proiect atunci când institutul era condus de un alt director general.

“E un fals grosolan, e o situație penală din partea fostului director general. Parchetul s-a autosesizat”, a precizat Marincea.

Ștefan Marincea a declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul director general al Institutului Geologic a modificat afirmații ale echipei care s-a dus pe teren timp de patru zile.

“Raportul Instititului Geologic al României a fost constant împotriva formei actuale a proiectului și pentru neacordarea avizului de mediu. A fost un hiatus pe care îl vom analiza, când fostul director general a modificat afirmații din echipa care s-a deplasat pe teren timp de patru zile, timp în care nu se pot cartografia geologic, investiga 363 de hectare. Deci nu se putea investiga pe baza unei excursii de patru zile că nu există fracturi și fisuri sub acel uriaș bazin de decantare”, a explicat Marincea.

El le-a spus parlamentarilor din Comisia specială privind Roșia Montană că președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale “nu este corect informat” și că prin procedeul ales de companie “toate celelalte elemente se vor pierde în șlamul cianurat”.

“Deci prin cianurare nu se pot recupera decât o parte din aur și o parte din argint”, a precizat Marincea.

El a arătat că nu poți, ca român, să fii de acord pentru optimizarea profitului cu existența unor costuri post mediu uriașe.

Ștefan Marincea a mai spus că modul de prezentare a analizelor de către companie “este viciat” și că această companie a trișat diluând conținuturile prin probare neselectivă.

“Susțin cu argumente științifice că modul de prezentare a analizelor de către companie este viciat. Nu este un organism al statului român care să verifice aceste analize”, a mai spus directorul general al Institutului Geologic Român care a pledat pentru o lege a serviciului geologic.

“S-a vorbit de absența faliilor, un predecesor al meu care a semnat că nu există falie. În trei hărți ale companiei sunt burdușite de falii. Am freatic și falii, nu pot să pun deșeuri periculoase”, le-a explicat Marincea parlamentarilor din Comisia specială, arătând că proiectul este “de nota cinci” și că ar trebui modificat substanțial și adaptat la practicile europene.

“În cazul acestui proiect din cauza amplorii extraordinare și a procedeului folosit, costurile post-mining (după exploatare – n.r.) pot fi comparate cu cele de la yellowknife din Canada în care în urma falimentului unei companiei miniere, statul canadian pentru a menține în stare de îngheț un lac cu cianuri abandonat, cheltuiește anual un miliard de dolari canadieni până se va găsi tehnologia necesară să neutralizeze aceste cianuri. (…) Suntem urmăriți de serviciile geologice din țările nordice, din Ungaria și din Franța care sunt îngrijorate de faptul că România va permite realizarea pe teritoriul Europei a unui proiect cu imense costuri post-minning”, a precizat Marincea.

Directorul general al Institutului Geologic din România le-a vorbit parlamentarilor din comisie și despre efectele de mediu în cazul în care o pasăre ar trece într-o vară secetoasă pe deasupra bazinului cianurat.

“Am auzit de o istorie frumoasă că nu va cădea niciodată pasărea dacă trece pe deasupra bazinului cianurat. Hai să fim serioși, în cazul în care avem o vară secetoasă oxidarea sulfocianurilor va duce la o descompunere hazardoasă a unei mase mari și la emisii masive de acid ciarhidric pe care compania nu le-a luat în considerare”, a apreciat Ștefan Marincea.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună