Director Ministerul Economiei: Legea minelor trebuie aprobată de urgență pentru redeschiderea unor exploatări
Multe dintre resursele de subsol ale României sunt "cantonate" în cariere miniere închise, care ar trebui redeschise, spune Sorin Găman, director general adjunct în Ministerul Economiei, precizând că în noua lege se va ține cont și de interesele comunităților locale.
“Am închis 550 de mine în ultimii ani din cauza ineficiențelor economice și tehnologiilor învechite, dar tehnologiile au avansat. Sunt mulți care vor să investească în acest domeniu. Noua lege a minelor va prevedea și redeschiderea unor mine. Credem că noua lege trebuie aprobată în regim de urgență, pentru că multe resurse ale României sunt în mine închise, halde de steril și iazuri de decantare”, a spus Găman într-o conferință.
Găman a adăugat că în noua lege a minelor vor fi definite o serie de “resurse strategice”, fără să le enumere, dar care vor avea un “anumit” regim de exploatare și valorificare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro