Directoarea de transport a FM România: Discriminarea între bărbații și femeile din business încă este de actualitate
La 36 de ani, Amalia Kovacs este director de transport al firmei de logistică FM România, funcție pe care o deține din 2012; coordonează acum activitatea a 45 de oameni.
“Nu sunt vreo feministă și cred că nu genul este cel care dictează bunul mers al lucrurilor în viață. Indepenedent de proporțiile de gen, cred că lumea se construiește pe un echilibru, care desigur a fost dat încă de la începuturi de un «el» și o «ea»“, spune Amalia Kovacs.
După absolvirea Facultății de Litere Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, și-a început, povestește ea, „periplul activității logistice într-o primă fază la Cluj, în cadrul unui producător de carton și ambalaje din carton ondulat, ca responsabil de expediții“.
S-a mutat în Timișoara în 2005 și a început să lucreze la Valeo, iar trei ani mai târziu s-a alăturat echipei FM Logistic, la început în funcția de coordonator de transport pe partea de vest a țării. Amalia Kovacs crede că discriminarea mai este încă un subiect de actualitate, „după cum la fel de bine cred că va rămâne încă pentru mult timp, la fel ca și discriminarea pe criteriu de religie, rasă ori etnie; e și ăsta un paradox al societății de azi care se cheamă și se vrea civilizată“.